Revista MURMUR

Pr. Dr. Marius-Vasile Lacatusu 

Domeniul “bioeticii” a aparut ca reactie fata de tehnologia moderna: dezvoltarea extraordinara in ultimii ani a instrumentelor si procedurilor medicale destinate crearii si mentinerii bios-ului – adica viata omeneasca privita mai ales din punct de vedere fizic sau biologic.

Aceasta noua stiinta aparuta la sfarsitul anilor ”60, se concentreza in special asupra trei mari domenii:

•  inceputul vietii omenesti (cuprinzand metodele artificiale de procreatie, avortul si interventiile chirurgicale in utero);

•  mijloacele de sustinere si mentinere a vietii (cuprinzand aparatele de dializa si ventilatie, tratamentele medicamentoase si genetice, transplantul de organe vitale);

•  sfarsitul vietii (controlul durerii la pacientii cu boli incurabile, retragerea si oprirea hranei, euthanasia).

Alte criterii, arii de interes inrudite sunt: autonomia pacientului, justitia distributiva intr-o lume cu resurse limitate si consimtamantul in cunostinta de cauza. In tari precum SUA, unde asistenta medicala este considerata mai degraba un serviciu pentru cei care platesc, decat un drept garantat in mod egal tuturor cetatenilor, se ridica probleme speciale: sistemele de acordare a asistentei medicale, asa numita „ingrijire controlata” sau finantarea pentru „afectiunile mortale”. Cand asistenta medicala se supune legilor economiei de piata, nedreptatile sunt inevitabile (teme prezentate la conferinta organizata de Syndesmos la Academia Ortodoxa din Creta, in perioada 31 oct. – 03 nov 1997).

a) Clonarea, „a fi sau a nu fi „ descoperirea secolului?

Clon = totalitatea „indivizilor” identici proveniti dintr-un singur organism, pe cale asexuata.

Clonare = a izola din clon „individul”care devine cap de linie pentru noi generatii

Clonat = care a fost selectat din clon pentru a face o noua generatie

Ingineria genetica este cea mai importanta ramura a biotehnologiei, deoarece, ofera cheia pentru descifrarea codului vietii.

Intrebarea este , suntem pregatiti pentru un astfel de progres?

Genele sunt instructiunile prin intermediul carora caracterele parintilor sunt transmise urmasilor.

O singura celula de ADN ar putea acoperi o suprafata de doi metri daca lanturile sale duble ar fi desfasurate.

Totalul moleculelor de ADN ale unui singur corp uman ar putea acoperi distanta de la Pamant la Luna si inapoi de 8000 de ori.

Descifrarea codului genetic – care cuprinde instructiuni pentru cresterea, functionarea si reproducerea corpului uman – ar putea fi cea mai mare realizare stiintifica a acestui secol.

Genomul uman (totalitatea genelor) cuprinde intre 50000 si 100000 de gene, grupate in 23 de perechi de cromozomi. Pentru a gasi o singura gena pe cromozomul sau specific, ar fi nevoie de o harta. Inca nu detinem asa ceva. Hartile pe care le avem la dispozitie in momentul de fata sunt schematice, dar calitatea lor se imbunatateste.

In 1977, cercetatorii de la Collaborative Research si oamenii de stiinta de la Institutul White –head din Cambridge, Marea Britanie, au publicat prima harta aproximativa a genomului uman. Pentru alcatuirea ei au fost cheltuite 11 milioane de dolari in timp de 5 ani de cercetari, al caror rezultat a fost o simpla schita de suprafata a genomului uman.

Din momentul in care o gena este localizata ea poate fi copiata-clonata. Genele clonate detin o mare cantitate de informatii: ele pot da oamenilor de stiinta indicatii cu privire la bolile genetice, diagnosticarea anomaliilor genetice si chiar la identificarea persoanelor predispuse la anumite boli.

In cele din urma va fi posibila identificarea si izolarea genelor specifice, practic, pentru orice caracteristica innascuta. Aceasta este perspectiva care ii infricoseaza pe cei mai multi. Parintii ar putea decide ca embrionii lor – sau ai copiilor lor – sa fie programati prin alegerea unui set de caractere capabile sa corecteze defectele genetice.

In decursul primei decade a secolului urmator adultii si copiii vor fi testati periodic pentru descoperirea genelor responsabile de bolile mortale, cum este cancerul. Pentru prevenirea si tratarea multor altor boli, genele defective vor fi inlocuite gene normale.

Oamenii de stiinta au la dispozitie toate elementele de care au nevoie. Ei pot deja sa identifice genele defective si sa stabileasca, investigand ADN-ul unui fetus de numai cateva saptamani daca sunt prezente semne ale anemiei celulare, thalassemiei sau ale altor boli.

Biotehnologia va ajuta la rezolvarea misterelor dezordinii multigenetice, de exemplu, in cazul atacurilor de cord, unde mai multe gene intra in contact cu mediul inconjurator si stilul de viata ducand la aparitia bolii. Aproximativ o duzina de aberatii genetice legate de bolile mentale si cancer au fost deja descoperite: multe altele vor urma.

Cartografierea genelor umane trebuie sa ramana anonima.

Este necesar sa se respecte dorinta persoanelor examinate si dreptul lor de a decide asupra participarii si folosirii informatiei dobandite.

Pacientul sau agentul sau legal trebuie sa obtina o informatie completa.

Secretul medical trebuie pastrat si informatia nu poate fi transmisa la o terta persoana fara consimtamantul pacientului.

Divulgarea informatiei la o terta persoana sau accesul la date genetice personale nu trebuie sa fie permis decat dupa consimtamantul informat al pacientului.

Desii unii sunt categoric impotriva biotehnologiei, asa cum este si Jeremy Rifkin, altii au preferat o cale de mijloc: ei sunt de parere ca nu e nimic rau in transformarea genelor din celulele plantelor, dar sunt total impotriva modificarilor genelor umane. Animalele se afla undeva la mijloc.

Un membru al Comitetului Consultativ National de Etica din Franta, Profesorul Jean – Francois Mattei considera ca Natiunile Unite trebuie sa declare urgent, tehnica genetica a clonarii umane drept o crima impotriva umanitatii. Recent a acordat un interviu agentiei de presa France Press in care a declarat „Un om reprezentand copia altuia nu mai este o fiinta umana. Clonarea se inrudeste cu genocidul, pentru ca se bazeaza, ca si acesta, pe selectia genetica”.

b) Nasterea in vitro ..

Ce ramane din morala familiala traditionala in era bancilor de gameti, de embrioni congelati, a insamantarii artificiale si a fecundarii in vitro?

Intr-un interval de timp foarte redus, aceste metode au rasturnat literalmente conceptele traditionale de filiatie, de paternitate si de maturitate: o femeie poate fi fecundata de un barbat anonim sau decedat, o femeie care concepe si cea care poarta sarcina pot fi disociate, mama unei femei poate da nastere copilului propriei fiice.

Odata cu noile tehnici de reproducere, procesarea unui copil fara tata, maternitatea si paternitatea fara relatia sexuala au devenit posibile?

Acest fragment face parte din lucrarea lui G Lipovetshy „Amugul datoriei”. Etica nedureroasa a noilor timpuri democratice publicata cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al Frantei, Directia Carte, in care se pune in lumina antagonismul dintre cele doua demersuri etice intalnite azi in societatile civilizate si anume cel majoritar, care stipuleaza individualismul necontrolat, si cel minoritar de manifestare a individualismului responsabil.

De obicei, recursul la noile tehnici de fecundare artificiala are loc cand cuplurile casatorite nu reusesc sa aiba copii dupa o perioada adecvata de tentative, sau cand fecundarea artificiala reprezinta unicul tratament posibil, o alternativa, pentru cuplul recunoscut steril.

Din punct de vedere medical, in termeni generali, „sterilitatea se intelege ca si absenta involuntara a conceperii dupa un oarecare numar de luni de raporturi sexuale neprotejate (in general 24 de luni)”.

„Actorii” acestor tehnici artificiale de procreare sunt: biologul, care face cercetarea in domeniu, medicul care asista procrearea, „agentul procreant”, in general doi soti (se poate opera chiar o substitutie de persoana: fecundatie sau insamantare artificiala eteroloaga), in fine acel „tainic actor” care este embrionul, legislatorul si, de ce nu, chiar si societatea.

Tehnicile de fecundare aritificiala pot fi impartite in minore si majore, in functie de modul in care sunt implicati sotii, sau in relatie cu complexitatea metodelor.

Se face recurs la tehnicile majore cand acestea reprezinta unicul tratament posibil al sterilitatii, sau cand modalitatile terapeutice obisnuite, dupa un timp rational de asteptare si o corecta evaluare a varstei femeii, nu au avut succes.

Tehnicile minore sunt:

•  insamantare intracervicala (ICI – Intra Cervical Insemination);

•  insamantare intrauterina (IUI – Intra Uterine Insemination);

•  insamantare intraperitonala (IPI- Intra Peritoneal Insemination);

•  insamantare intrasalpingiana (ITI – Intra Tubal Insemination).

Tehnicile majore sunt:

•  transferarea gametilor in salpinge, realizata pe cale laparoscopica (GIFT – Gamete Intra Fallopian Transfer);

•  transferarea gametilor in salpinge, realizata pe cale transvaginala (TOST – Tubal Ovocyte and Spermatozoa Transfer);

•  transferarea gametilor in uter (GIUT- Gamete Intra Uterine Transfer);

•  Low Tubal Oocyte Transfer ( LTOT);

•  fecundatie in „vitro” si transferarea embrionului in uter (FIVET – Fertilization In Vitro and Embryo Transfer);

•  fecundatie in „vitro” si transferarea zigotilor in salpinge (ZIFT – Zigote Intra Fallopian Transfer);

•  fecundatie in „vitro” si transferarea intrasalpingiana a „preembrionului” (PRETT);

•  fecundatie in „vitro” si transferarea intrasalpingiana in stadiul Pronuclear (PROST);

•  fecundatie in „vitro” si transferarea embrionilor in salpinge (TET – Tubal Embryon Transfer);

•  microinjectie intracitoplasmatica de spermatozoizi si transferarea embrionilor astfel obtinuti in salpinge sau in uter (SUZI – Sub Zigot Insemination);

•  injectie intracitoplasmatica de spermatozoizi si transferarea embrionilor astfel obtinuti in uter (ICSI – Intra Cytoplasmatic Sperm Injection);

•  recoltarea chirurugica de spermatozoizi direct din interiorul cailor genitale masculine (MESA – Mycrosurgical Epididymal Spermatozoa Aspiration) si succesiva TET sau FIVET sau SUZI; maternitate surogata.

Prin tehnicile FIVET, ZIFT, TET, SUZI, PRETT, PROST, si ICSI fecundarea de produce in afara organismului matern.

Toate tehnicile mai sus insirate pot fi efectuate utilizandu-se gametii sotilor (reproducerea omoloaga) sau gameti/embrioni donati (reproducere eteroloaga). Este evident ca nici una dintre ele nu poate avea pretentia unei terapii, in sensul tratarii organelor bolnave si nu au in vedere functionalitatea lor. Prin aceste tehnici se instrumentalizeaza de fapt procreatia si se urmareste ocolirea acestor organe cu ajutorul tehnologiei.

In ceea ce priveste metoda FIVET, la zece ani dupa ce s-a realizat prima fecundare in eprubeta, a inceput comercializarea embrionilor. Congelati in azot la temperatura de –180 embrionii pot fi implantati in uterul mamei omolog, in cadrul cuplului, sau eterolog, in afara cuplului, in uterul altei femei, dupa multi ani de la moartea unuia sau a ambilor parinti.

Astfel e posibil ca parintii sa moara intr-un secol, iar copii lor sa se nasca in secolul urmator, sau e posibil ca fratii sa se nasca la o distanta de 100 de ani unul de altul. Datorita noii tehnici, notiunea de mama s-a extins. Au aparut asa-zisele mame substitutive sau mame prin procura sau utere inchiriate care, gratis sau pe bani, prin intermediul unor agentii specializate in acest domeniu, isi ofera uterul spre a primi embrioni straini fecundati artificial si a purta sarcina pana la capat.

Astfel se poate intampla ca un copil sa aiba trei mame: mama care a donat ovulul, mama care a oferit uterul si a purtat sarcina si mama proprietara de drept care a voit sa obtina in felul acesta un copil. De asemenea, un copil poate sa aiba doi tati si daca numaram si bunicii, un copil ar putea sa aiba 10 bunici si bunice. Nu mai este nevoie sa spun ca pe aceasta cala se pot realiza combinatii si legaturi de rudenie dintre cele mai ciudate: copiii se pot trezi frati si surori cu proprii lor parinti si bunici sau parinti ai propriilor lor frati si surori.

s-a gasit, in sfarsit prin inseminare de embrioni, posibilitatea si pentru cuplurile de femei lesbiene sa aiba copii. Ba chiar si pentru grupurile de homosexuali, si nu numai prin inseminarea de embrioni fecundati cu proprii gameti in uterul unei mame inchiriate ci, ascultati si va minunati, chiar prin propria inseminare, purtand ei insisi sacina.

din punct de vedere tehnic acest lucru e posibil, caci o sarcina barbateasca se pare ca, sub aspect tehnic, nu se deosebeste de o o sarcina extrauteina. De cativa ani se fac experiente foarte discrete in aceasta directie in laboratoare australiene si americane. Tatal, asadar, poate sa devina si mama propriului copil. Ne putem astepta ca in viitor, pe langa spitalele de maternitate sa apara si spitalele de paternitate. La fel de uluitoare este perspectiva ca o femeie – sa zicem o lesbiana – sa devina si mama si tata al propriului copil. Partenogeneza (adica nasterea feciorelnica sau dezvoltarea unui individ dintr-un gamet nefecundat), posibila la reproducerea unor nevertebrate si plante nu este posibila la om, desi se fac experiente in acest sens. Daca se va aplica metoda clonarii la om, va fi posibil in viitor ca o femeie, prin fecundarea unui ovul cu nucleul unei celule din propriul corp, sa fie si mama si tata al propriului copil.

Odata realizata fecundarea artificiala, cercetarile si experientele continua in domenii ce tin de sfera fantasticului.

De pilda, se incearca fertilizarea trans-specie, adica in gameti apartinand la specii diferite, cu scopul de a se obtine himere sau hibrizi. Asemenea fertilizari s-au reusit intre animalede specii diferite: iepuri si alte specii, intre berbeci si capre. In ceea ce priveste fertilizarea de gameti umani cu gameti ai altor specii de animale, pana in prezent nu s-a ajuns la embrioni care sa treaca dincolo de prima diviziune, adica de stadiul de 2 celule. Prin aceste experimente se incearca sa se obtina o subspecie – umana, adica o rasa inferioara de oameni care sa fie folosita la muncile degradante, ca cele pe care le faceau odinioara sclavii, sau sa fie folositi ca rezerva de organe pentru transplant.

De asemenea, se fac cercetari pentru a pune la punct tehnica gestatiei trans-specie, adica implantarea unui embrion uman in uterul unui animal apartinand altei specii, sporind astfel numarul mamelor inchiriate.

Unul din cei doi savanti care a realizat fecundarea in eprubeta, Dr. Robert Edwards, a declarat:

„Aceasta munca ar putea sa se dovedeasca necesara pentru imbunatatirea tehnicilor de fertilizare in vitro si pentru a reduce malformatiile nou nascutilor. Ar putea fi necesar sa se introduca un embrion uman pentru o scurta perioada de timp (6-12 ore) in oviductul unei scroafe sau al unei iepuroaice”.

Se urmareste si posibilitatea in sens invers a gestatiei trans-specie: embrion de animale transferati in sanul femeii. Exista femei ecologiste in Statele Unite care si-au oferit uterul pentru a salva astfel o specie de maimute amenintate cu disparitia.

Dar ceea ce le sta cu totul la inima cercetatorilor este ectogeneza. Cuvantul are la origine doua cuvinte grecesti: „ectos” = in afara si „generis” = nastere. Este vorba de producerea unui uter sintetic, artificial, un fel de incubator uman in care sa se poate dezvolta complet copilul, facand astfel inutil uterul matern.

Pentru a se obtine prin metoda FIVET trebuie sa se produca un numar mare de embrioni fecundati in eprubeta. Sansele de reusita nu depasesc 10 – 12%. 20 – 30 % din embrionii transferati in uterul matern pier prin avort spontan, ceea ce inseamna ca pentru orice copil obtinut, mor circa 88 – 90 de embrioni. Avand in vedere si faptul ca multe cupluri nu-si mai reclama embrionii, exista un numar imens de asa-zisi embrioni orfani. In 1996, numai in Anglia existau 300.000 de embrioni orfani. Ce se face cu acest surplus de emrbioni congelati? Sunt distrusi masiv dupa o perioada prevazuta de legea fiecarei tari. Legislatia engleza prevede distrugerea embrionilor dupa 10 ani de congelare, cea franceza dupa 5 ani.

Avand in vedere ca in mai toate tarile exista numeroase centre unde se practica fecundarea artificiala – numai in Franta sunt peste 100 – putem presupune ca numarul embrionilor destinati distrugerii este de ordinul milioanelor.

Cat timp ar putea sa reziste embrionii congelati? Embrionii congelati ai animalelor nu rezista mai mult de 10 ani. In cartea sa „Embrionul semn de contradictie”, Prof. Lejeune ne explica cum stau lucrurile. Cuvintele timp (tempus) si temperatura (temperatura) aua aceeasi origine si sunt legate intre ele. Timpul e legat de temperatura, adica de miscarea moleculelor si atomilor din ele. Cu cat se diminueaza mai mult viteza moleculelor din embrioni, si prin aceasta caldura care se produce prin cioncnirea lor, cu atat se diminueaza mai mult temperatura embrionilor. Se congeleaza nu numai embrionii, ci si timpul. Pana in prezent se realizeaza temperatura azotului de –180. daca s-ar realiza –273, adica zero absolut, s-ar anula orice miscare a celuleor embrionilor si, practic, s-ar anula timpul. Astfel embrionii ar putea sa ramana congelati, sa nu spunem vesnic, dar pentru un timp nedefinit. Si aici Lejeune face o remarca ce provoaca fiori. El face o paralela cu lagarele de concentrare naziste. De fapt, cartea amintita in original, in franceza, poarta titlul „L’enceinte concentrationnaire” = Lagarul de concentrare.

Recipientele de azot din laboratoarele centrelor de fecundare artificiala nu sunt altceva decat lagare de concentrare in care embrionii umani, care pentru Prof. Lejeune sunt fiinte umane, sunt tinuti captivi, daca nu sunt ucisi, un timp ce nu cunoaste limita; daca se realizeaza temperatura de zero absolut, o vesnicie. In comparatie cu aceste lagare de concentrare, cele naziste au fost floare la ureche.

Embrionii umani nedistrusi sunt utilizati in alte scopuri. Sunt comercializati, sunt folositi pentru experiente, se fabrica din ei produse farmaceutice sau produse cosmetice.

In aceste uluitoare realizari ale tehnicii in domeniul inseminarii si fecundarii artificiale, apar clar doua aspecte absurde ale culturii contemporane. Mai intai, o lupta inversunata impotriva vietii copilului prin propaganda si legalizarea avortului si a anticonceptionalelor, pe de o parte, si aceeasi lupta inversunata de a aduce copii pe lume, prin toate mijloacele, acolo unde natura pune obstacole, pe de alta parte.

Si in al doilea rand, eliminarea oricarei morale din acest domeniu. Tehnica medicala inlocuieste etica. Ea hotaraste cine e persoana si cine nu este persoana, cine trebuie sa traiasca si cine trebuie sa moara, tratand embrionul, fatul, copilul ca pe o gramada de celule, parte a corpului mamei sau a corpului social, proprietate exclusiva a mamei sau a societatii care poate dispune de ea dupa bunul plac. Exista un singur criteriu moral: tot ce poate realiza tehnica este permis sa se realizeze.

c) Euthanasia, Eugenia, Criogenia, …

Principala intrebare cu care se confrunta astazi specialistii in teologie morala este evidenta: ce valori morale spirituale trebuie respectate si aparate in contextul recentelor evolutii tehnologice si presiunilor sociale, avand in vedere ca nici Scriptura, nici traditia patristica nu se refera la ele in mod explicit. Raspunsul la aceasta intrebare este cu atat mai dificil cu cat, in lumea pluralista in care traim, valorile sunt relativizate, iar principiile fundamentale sau „absolute” nu mai exista.

Daca vrem sa ramanem fideli viziunii ortodoxe, singurul raspuns posibil la intrebarea privitoare la valorile si spirituale ce trebuie aparate in aceasta epoca a tehnologiei, trebuie sa fie puternic ancorate in antropologia biblica si si patristica: persoana umana este creata dupa lui Dumnezeu si chemata sa creasca spre implinirea Asemanarii Lui. In cuvintele lui Christos Yannaras, suntem chemati sa constientizam „aventura existentiala a libertatii noastre” libertate traita intru Dumnezeu si pentru Dumnezeu, prin prezenta inlauntrul nostru a puterii sfintitoare a Sfantului Duh.

Valorile morale si spirituale pe care trebuie sa le respectam si sa le aparam in demersul nostru bioetic sunt: 1) caracterul sacru al vietii omenesti, care trebuie recunoscut si pastrat din momentul conceptiei pana la mormant si dincolo de el; 2) dragostea jertfelnica a lui Dumnezeu ca origine si fundament al oricarei relatii intre oameni ( de exemplu, intre doctor si pacienti sau intre echipa de transplant si donatorul de organe); 3) chemarea la sfintenie si la theosis (in Dumnezeire) – participarea la viata divina, singura care ofera un sens ultim existentei umane si reprezinta scopul ei final.

Valori profund ortodoxe ca acestea – sfintenia vietii omenesti, dragostea jertfelnica a lui Dumnezeu si indumnezeirea persoanei umane – vor determina atitudinea noastra fata de operatii si proceduri, precum avortul voluntar, fertilizarea in vitro, ingineria genetica (inclusiv clonarea embrionilor umani), tratamentul cu medicamente psihotropice si euthanasia.

EUTANASIA

Inainte de a fi o problema „de moarte”, euthanasia este o problema de viata. Implicatiile ei sunt numeroase pe plan individual si social. Morala religioasa, in general, si morala crestina, in special, isi au un punct de vedere specific. Euthanasia insa apartine cu precadere domeniului eticii sociale, deontologiei medicale si dreptului. Nu putem insa sa nu observam totusi sa intre optica medicinii ca stiinta si aceea a moralei crestine exista similitudini evidente, vizand valoarea fiintei umane, libertatea si dezvoltarea ei fara limite.

Euthanasia este o problema a zilelor noastre, dar ea isi are obarsiile in anumite sisteme filozofice din antichitatea greco-latina. In veacul nostru ea a capatat formulari si intemeieri noi.

Etimon luat din limba greaca, euthanasie ar insemna „moarte buna” („eu” – bine, bun si „thanatos” – moarte). Cum poate fi „buna” moartea? Sigur, fara dureri. In intelesul larg s-a definit ca „moarte usoara”, prin suprimarea durerii.

De-a lungul veacurilor, euthanasia a fost conceputa si exprimata diferit. Termenul, desi de origine greaca nu a fost pus in circulatie de „aceasta universala matrice a gandirii”, care era limba lui Platon si Socrate.

Francis Bacon „inventeaza” euthanasia pentru ca sa poata scrie cateva pagini despre :arta de a sfarsi bine, demn, frumos, agreabil si demn enigmatica (si nu intotdeauna agreabila) existenta umana”. La origine euthanasia semnifica „starea sufleteasca si morala a muribundului de a se apropia si primi moartea cu deplina liniste si seninatate, deci moarte frumoasa.

Secretul acestui fel „de a muri frumos consta, dupa vechii greci, in cultivarea unei vieti morale ordonate”. Considerand moartea un fenomen natural si inevitabil, filozofii antici recomandau acceptarea ei cu intelepciune si seninatate (stoicismul s.a.). „Mai tarziu euthanasia semnifica straduinta medicului, izvorata din compasiune fata de suferinta umana, de a usura muribundului cat mai mult parasirea vietii pamantesti prin o potrivita asezare a trupului, prin indepartarea tulburarilor exterioare, prin alinarea durerilor cu narcotice, substante soporifice, s.a., toate de natura sa linisteasca sistemul nervos, sa micsoreze sentimentul fricii, sa ridice moralul, sa suprime durerile”.

Aceste efecte le produce si asistenta pe care preotul o acorda bolnavilor si muribunzilor.

In veacul nostru aderentii euthanasiei nu se limiteaza la astfel de interventii, care urmaresc nu moartea, ci usurarea suferintelor; ei pretind „dreptul” medicului de a „suprima”viata bolnavilor incurabili 71 , a curma viata unor prunci nascuti cu anumite malformatii etc.

In sens mai restrans, asa cum a fost abordata in dezbaterile din Europa apuseana, mai precis, in ultimul congres organizat de „Federatia Modiala a Asociatiilor pentru dreptul de a muri demn”, la Nisa, in zilele de 20-23 septembrie 1984 , euthanasia semnifica administrarea unor medicamente, de catre medic, unui bolnav incurabil, ajuns intr-o stare preletala, pentru a-i curma suferintele, adica pentru a-i grabi moartea, avand consimtamantul subiectului sau al membrilor de familie. In ultima analiza euthanasia ar insemna „uciderea din mila”. ea ar rezulta din stari compasionale si abordari ontologice.

In sens mai larg, euthanasia implica si alte fenomene si practici antisociale, antiumane ai amorale, ca: avortul (provocat), sterilizarea, genocidul, sinuciderea (prin intermediar)…

In literatura s-a vorbit despre un fel de „moarte dulce”, „moarte alba”, moarte prin frig, prin inghet. In ultima faza a suferintelor, in organsimul celui expus la temperaturi sczute se produce o paralizie a functiilor vitale si moartea se apropie pe nesimtite, precedata de stari derilante, somn, anestezie, letargie, inghe, dupa care se produce stop cardiac.

Se vorbeste si de o „euthanasie limitata” sau euthanasie pasiva. Este vorba de efectul unor medicamente analgezice, analeptice, hipnotice, stupefiante …, care se administreaza de medic unui bolnav sau muribund. Si aceasta practica generalizata are interpretari diferite.

Unii se deosebesc fundamental de euthanasie, lipsind factorul intentional de a pune capat zilelor. Altii o apropie de euthanasie pana la identificare (iatrogenie). Dar aceasta practica nu mai poate fi implicata in definitia euthanasiei, chiar daca medicamentul administrat ar produce sau ar grabi moartea, deoarece se incadreaza in mijloacele si metodele de tratament. Sigur ca administrarea unui „toxic” are totdeauna anumite riscuri. Reactiile la medicamente sunt subiective, individualizate si, cum se stie, fiecare medicament contine o doza euthanasica. Administrarea unui medicament in cantitati D.M.L. (doza minima letala) este un procedeu eutanasic, dar aici poate fi vorba de erori, neglijente sau de un act deliberat eutanasic.

De-a lungul veacurilor, intr-o forma sau alta, euthanasia a fost practicata, marcand uneori grave perioade de recrudescenta.

Euthanasia este de doua feluri: pasiva si activa. Majoritatea tarilor au acceptat tacit eutanasia pasiva, aceasta fiind considerata ca o sansa, ca o posibilitate de muri demn. Are insa medicul, dreptul de a accepta euthanasia chiar in situatiile in care pacientul este cel care o doreste? Si, in acelasi timp are dreptul pacientul sa-si hotarasca clipa si felul mortii?

In mod logic, nu i se poate interzice unui omsa doreasca o moarte fara suferinte in locul unei dureri acute. Constientizarea de catre bolnav a starii sale, a imposibilitatii de a duce o viata normala va afecta psihicul acestuia, astfel incat, treptat, in timp, la boala organica se va adauga boala psihica care agraveaza si mai mult starea bolnavului.

La majoritatea acestora se naste ideea unei morti asistate medical. Viata insa este cereasca. Ea ne-a fost data de Dumnezeu si nu avem dreptul de a o intrerupe. In acest context, nimeni si niciodata, in nici o situatie nu poate sa ucida, nu trebuie sa fie ucis si nu are dreptul sa se sinucida.

Si totusi …Ramane problema durerilor atroce si insuportabile, a sentimentului de inutilitate, a trairii unei vieti sub limita demnitatii, o viata care nu mai este viata in adevaratul sens biologic, sau o coma care va sfarsi tot prin moarte. O moarte, de fapt, cu mult mai urata, mai dureroasa, mai umilitoare.

In astfel de situatii se pune si problema costurilor. In cazul in care apare inutila continuarea tratamentului datorita evidentei deznodamantului, nu ar mai fi util ca resursele se fie dirijate catre alte oportunitati medicale?

Din anumite unghiuri de vedere, apare normal ca societatea sa-si doreasca numai indivizi „supraditati” sau „macar” normali. Daca in aceasta continua cautare spre mai bine, va fi folosita, asa cum s-a mai intamplat, euthanasia drept solutie de curatire a societatii? Care vor fi creiteriile? Este de asteptat ca inegalitatile sociale sa se prelungeasca pana si in fata mortii, moarte care pana de curand parea sa-si aleaga singura victimele.

Trecand pe celalalt versant, este oare obligata societatea sa nu continue drumul catre o treapta superioara a dezvoltarii sale, pentru a se opri la capataiul bolnavilor ei?numarul batranilor va creste mereu 15%, 20%, 25%, odata cu el si numarul bolnavilor cronici si al incurabililor.

In mod fatal societatea le va resimti povara materiala. Ce se va intampla cu ceilalti? Dar cu societatea cand nu va mai putea sa ii intretina pe toti? 78

Raspunsul la intrebari este extrem de dificil. Pentru societatea romaneasca actuala, problema pare simplificata, deoarece, gravele probleme economice si de existenta ale populatiei, lipsa de resurse, de tehnologie medicala, sunt circumstante favorizante ale acceptarii euthanasiei. Si, cu toate acestea societatea nu accepta cu usurinta aceasta moarte asistata medical. Partial si datorita educatiei spiritual crestine care nu este de acord cu nici o forma de euthanasie, fie ea activa sau pasiva.

EUGENIA

Eugenia („evgenia” – origine buna, nobila, „ev” – origine) este disciplina care studiaza aplicarea practica a biologiei ereditatii in ameliorarea genetica a individului, sau „ansamblul de metode care urmareste ameliorarea patrimoniului genetic al grupelor umane”.

Eugenia pozitiva promoveaza ca prioritate absoluta numai descendentii proveniti din indivizi exceptionali dotati din punct de vedere biologic, iar Eugenia negativa elimina efectele transmiterii in descendenta a unor insusiri nefavorabile. A fost fondata de psihologul, naturistul si antropologul britanic Sir Francisc galton (1822 – 1911). Practicata empiric de unele popoare in antichitate (spartanii ii aruncau pe cei debili, infirmi si bolnavi in prapastie), metoda a fost discreditata, prin asocierea ei cu rasismul.

Masuri eugenice, pe baza de legislatie adecvata se aplica in prezent in peste treizeci de tari ( Suedia, SUA, Germania).

In prezent se pune tot mai mult accentul pe eufenie (ev – bine „feno” – a dezvolta, a instrui) adica pe totalitatea masurilor care trebuie luate in vederea dezvoltarii fizice si psihice plenare, optime, a indivizilor perfect sanatosi.

Stiinta ameliorarii raselor si a patrimoniului genetic al grupelor umane, prin interzicerea dreptului la viata al indivizilor slabi si debili, sau prin exterminarea lor inca de mici sau inainte de a se naste, este profund imorala. Daca s-ar fi aplicat metoda eugeniei pe scara larga, omenirea ar fi avut pierderi imense de valori morale si artistice, cand se stie ca intre cei slabi si infirmi se numara uneori si mari capacitati. Sfantul Apostol Pavel a fost pipernicit si suferind, Dostoievsky avea frecvente crize de epilepsie, Eminescu avea perioade de alienatie si a fost firev si mic, etc.

Eugenia a fost folosita de rasisti in scopuri antiumane, si este categoric respinsa de morala crestina, mai ales ca aceasta metoda se conduce dupa teoria care preconizeaza ameliorarea speciei umane numai prin masuri genetice: ( alegerea parintilor perfect sanatosi etc.). eugenia negativa exclude ceea ce are mai de pret omul: sufletul. Si nimeni nu are voie a opri o fiinta omeneasca de a se bucura de viata, oricat de usoara sau de grea ar fi crucea suferintei de dus pe umeri.

Cei care sustin eugenia, au ca temei etica materialistica, laica, „libera si atee, care se adreseaza omului prin studii reci, fara caldura sufleteasca, fara constiinta valorii umane si se conduc dupa o morala autonoma, subiectiva, desconsiderand tot ce e mai nobil si mai sfant in om: sufletul care se manifesta prin minte, vointa, sentiment si credinta in Dumnezeu. „Morala crestina este viata traita, conduita evanghelica, experienta rationala, volitionala si afectiva a omului” 83 . Cand oamenii nu tin seama de Dumnezeu, de suflet si de nemurire, nu mai pot sluji alt ideal in viata decat interesul propriu, idolul egoismului, din slujirea caruia se nasc inevitabilele si nenumaratele conflicte sociale, toate semne vadite de lasitate morala, toate roade nefericite ale eticii autonome”. atunci cand nu mai exista credinta in Dumnezeu, cand omul este pus alaturi de animale, cand se ignora existenta sufletului, atunci apar terorii antiumane, imorale, antisociale si anticrestine ca: eugenia, euthanasia, avortul, homosexualitatea, clonarea, etc. Prin oprirea de la procreerea naturala si prin nimicirea fizica a fiintelor umane cu handicap fizic, intram intr-un domeniu care apartine numai lui Dumnezeu si, astfel, fiare cu chip uman! Toti cei care au venit pe lume, absolut toti, au dreptul la viata, indiferent daca viata e mai scurta sau mai lunga, daca e mai usoara sau mai grea. Eugenia este o ofensa adusa lui Dumnezeu, iar „Dumnezeu nu se lasa batjocorit”(Galateni 6,7). Iisus ne spune tuturor: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata” (Ioan 14,6).

CRIOGENIA

Ideea de a fi congelat dupa moarte si reinviat peste ani nu este acreditata de specialisti in domeniu desi practica congelarii celulelor si organismelor umane si animale in scopul refolosirii lor este curenta si viabila. „Alcor”, societate din Arizona congeleaza capete si corpuri umane sfidand verdictul oamenilor de stiinta. Pana in prezent s-au abonat la aceasta societate 416 candidati la nemurire. Interventiile se fac inainte ca procesul degenerativ sa fie prea avansat. Pe cat posibil, personalul Alcorului incearca sa fie la capataiul muribundului inainte de a-si da ultima suflare. Odata ajunsi la sediu, defunctii sunt asezati pe un pat de gheata. Chirurgii le deschid toracele si introduc canule in aorta, care asigura circulatia unei solutii pe baza de glicerol (un fel de antigel).

In timpul congelarii tesuturilor, cristalele de gheata pot distruge celulele. Intr-o prima etapa, pacientul este scufundat 36 de ore intr-o baie de gheata si silicon pana ajunge la o temperatura de –79 grade celsius. Apoi se introduce corpul in azot lichid pana se ajunge la –196 grade celsius la care temperatura corpul dobandeste consistenta sticlei. In cea de-a treia etapa este introdus intr-unul din containerele de hotel umplute cu azot. Din acest moment incepe hibernarea omului, pana in momentul in care tehnologiile viitorului il vor putea reanima.

TELEPORTAREA

Teleportarea consta in transportarea instantanee a unui obiect sau a unei fiinte in orice parte a lumii sau a Universului. Acestea se dezintegreaza in punctul de plecare si reapar in punctul de sosire. Obiectul teleportarii experimentate de specialistii austrieci si italieni nu a presupus existenta unui corp fizic ci doar transmiterea de informatie. Specialistii au izolat doi fotoni pereche ( cu polaritati diferite) si un foton de interventie. Initial fotonii au fost indepartati la un metru distanta continuand sa interactioneze. Apoi s-au combinat fotonii diferiti, acestia si-au teleportat starea cuantica. Teoretic teleportarea ar treui sa se faca cu un emitator si un receptor, la distante de milioane de kilometri. Va fi vreodata detronat ordinatorul electronic de catre omologul sau cuantic?

Popularity: 2% [?]