RevistaMURMUR.info

Marele zid tiganesc

Octavian Darmanescu, “Argesul Ortodox”

Miere salbatica de pamflet pe ranile natiunii si proteze pentru handicapurile noastre milenare. Republica Tiganeasca de la Fantanele cu bornele-n expansiune si noul imn, maneaua dezrobirii de sub Cuza. S-au dus vremurile cand robii tigani rumegau prin colibe balade antifeudale. Azi coviltirele turbo, cu doi cai putere, au atins capitala, vor marsalui pe sub Arcul de Triumf. Istoria etiopica a Romaniei isi va lua revansa, romana aglutinanta va sta trufasa-n propriul manual.
Cand a croit izmenele personajelor din „Tiganiada” Budai-Deleanu nu a prevazut ca ele se vor inmulti la nesfarsit, pe sarma. Eroi din mamaliga cu cocoloase taind cu sabii ninja salamul exilului lor vesnic, ei sunt constant invingatori ai campionatului national de leapsa. Meseriasi ai fentei, pacalesc totul, inclusiv gramatica clara a limbii romane, sfidand penibilul cu rasuri tampe. Traditia noastra pare ca-i o halta ignorata de trenul vesel al prostiei, pare ca defensiva noastra culturala si de opinie au fost scoase din priza, pare ca nepasarea romaneasca s-a mineralizat la propriu. Bicicletele si cultura de Tohani in slalom printre baligile triste ca Alice in Tara Manelelor. Mandria noastra de tip Gerovital langa suficienta lor, nedepasita de nici un numar natural sau irational.
Oricate navoade retorice am impleti, pe romanul vechi nu-l mai poti scoate din adancuri. Ganditorul de la Hamagia a trait o zi, libelula prostiei a atins suta. Continuam bonomi o partida de table deja pierduta, carantina relaxata anti-obscenitate e hazlie, pragul de lupta impotriva tiganizarii noastre a fost parasit. E timpul lui „misto” si al antonimului sau direct, „naspa”. Reflexele limbii lui Arghezi ies din lada lui de zestre si se prostitueaza in microfonul lui Guta. Cine sa intocmeasca un raport de necesitate, cine sa mestereasca un adapost anti-manelic? Minoritate, ei stiu pe dinafara manualul de trompeta:ca sa te auzi, trebuie sa sufli tare. Isi activeaza singuri clauza artistului celui mai favorizat si se eternizeaza trimestrial pe vreun CD, sarindu-si peste umbra. Manele pe patru voci si vaile Carpatilor rasunand de refrene la moda.
Panselute pe memoria decentei. In ograda lor ogarul de tupeu haituieste cu limba scoasa iepurele bunului simt. Normalitatea la noi si-a propus ani intregi de pierderi planificate. Badarania face fatis fronda, snobismul da conditionat certificate de mondenitate. Familia ca celula de baza a societatii, celula in sens penitenciar. Curbe de sacrificiu si bere la bidon. Poezia carutelor-garsoniera pe asfalt european si gloria gainii bicefale asfixiata-n sorcova fustelor-acordeon. Competitii de ghioc, servicii de magie de toate culorile, atentate la pudoare si organizari ad-hoc de alba-neagra. In rest, cimitirul ramas fara fier, masinile fara capace, licuricii fara fosfor.
De sase ori clarinetistii cu ghiul au inconjurat Ierihonul culturii romane. A saptea oara vor reusi. Romania tatuata cu creion chimic pe bratele martirilor obezitatii si viitorul ei luminos, inalt cat un brad de nunta bandajat cu hartie creponata.. S-au scris carti inteligente despre furtul unei natiuni, dar in cazul romanesc lucrurile merg de la sine, fara teorii sau parghii de aplicare. Romanul se tiganeste glorios, inaltand pe malul Tisei Marele Zid Tiganesc, pornit de altii.
Marele Zid Tiganesc, imun la orice provocare naturala a modernitatii, Marele Zid Tiganesc sau pariul pierdut cu civilizatia. Marele Zid Tiganesc, focuri de gratare-n varfurile lui de tabla, steme de Mercedes pe caramizile din lut si paie, Balcaniada noastra eterna! Marele Zid Tiganesc, buhele lui care ne cobesc stingerea neamului. Paznici in tricou cu palarii din rafie exerseaza de pe el saritura in multime. „Desteapta-te, romane!” cantat la polipi ca manea pasoptista a romanilor, poporul trist, portughezii Estului.
Cine va aduce „La”-ul corect in tara lui „Mai canta!”? Cine va scrie recviemul armatei de basmale pornita la ciordit stradal? Asteptam si fierbem molcom in zeama granitelor noastre, caci am fost sortiti sa lingem impreuna blidele lui Dumnezeu, am fost sortiti sa nu miscam un deget la legarea Mioritei cu un lantul de caruta. - Vin, boierule, sa-ti ghicesc de dulce! Caragiale insa nu raspunde, ne priveste lung si ne ironizeaza din bancnota. Iar ne-am suit intre statii…

preluare de pe Blogul Laurentiu Dumitru