Revista MURMUR

Copila fiind, peste familia ei se abate o mare nenorocire, prin moartea singurei sale surori. Desi voia inca de atunci sa se retraga cu totul din lume, la o manastire, parintii au induplecat-o, ca la vremea potrivita, sa se casatoreasca cu un tanar, aflat tot in slujba cetatii Neamt. Dupa cununie, a plecat in casa sotului ei, originar din “partile de jos” ale tarii Moldovei, se pare din Ismail. A trait mai multi ani cu sotul ei, dar Dumnezeu i-a harazit o grea incercare, aceea ca nu avea copii. Dupa o vreme au trecut la cele vesnice si parintii ei, incat Teodora a ramas singura pe lume, impreuna cu sotul ei. Era firesc ca gandul ei din anii tineretii de a-si inchina intreaga viata slujirii lui Hristos sa o urmareasca din nou. drept aceea, s-a inteles cu sotul ei ca sa intre amandoi in cate o manastire.

Traditia spune ca Teodora – pe cand avea aproape 30 de ani – a intrat in manastirea Varzaresti, in Muntii Buzaului, unde vietuiau vreo 30 de maici, sub indrumarea egumenei Paisia, care a luat-o pe langa sine, ca ucenica. Iar fostul ei sot a intrat dupa o vreme in manastirea Poiana Marului, din aceeasi zona, fiind calugarit sub numele Elefterie si apoi hirotonit ieromonah.

Tanara calugarita a inteles de la bun inceput sa respecte intru totul pravila vietii calugaresti, in primul rand asa numitele “sfaturi evanghelice”, proprii cinului calugaresc, adica saracia de buna voie, ascultarea, curatia trupeasca si sufleteasca. “Si se facea tuturor pilda de ascultare, de lepadare de sine, de curatie a vietii, de slujire. Se indulcea mult atat cu cele sapte laude, cu dumnezeiasca Liturghie, cat si cu rugaciunea din chilie, cu citirea cartilor sfinte si cu impartasirea Sfintelor Taine, hranindu-se cu painea cea vie a Trupului si Sangelui Mantuitorului”. Asa ne infatiseaza chipul ei duhovnicesc unul din teologii de azi care i-a cercetat viata si nevointele (Pr. Constantin Galeriu, in vol. Sfinti romani si aparatori ai legii stramosesti, Bucuresti, 1987, p. 434).

Dupa cativa ani, egumena Paisia, cu o parte din maici, intre care si Teodora, parasesc, in mare graba, manastirea Varzaresti, fiind nevoite sa se ascunda in munti, in locuri retrase si tainice, din pricina unor osti straine, de turci, poate si de tatari, care pustiau tara, pradau pe locuitori de bunurile lor, iar pe altii ii luau in robie. Undeva in partile de sud ale Muntilor Vrancei, au ridicat un mic altar pentru rugaciune si cateva chilii. Dupa putina vreme, egumena Paisia, inaintata in varsta si obosita de atatea nevointe si necazuri, a fost chemata la Domnul, iar Teodora, cu celelalte maici, i-au continuat stradaniile calugaresti.

Dupa aproape zece ani de aspre nevointe in acest loc, Cuvioasa Teodora s-a indreptat spre Muntii Neamtului, spre locurile minunate ale copilariei. Dorind sa petreaca si aici aceeasi viata de pustnicie, a cerut binecuvantarea egumenului Varsanufie de la Sihastria Secului – un schit care luase fiinta in jurul anului 1650 – ca sa se aseze in locurile sihastresti din apropiere. Acesta o indruma sa petreca timp de un an in padurile Sihlei, pe atunci locuri retrase si salbatice, in care traiau sihastri de neam roman din vremuri indepartate, cum ne arata cateva nume de locuri: Sihastria ieromonahului Pavel, Chiliile lui Iosif, Poiana lui Daniil, Poiana Trapezei, Poiana Sihlei si altele. Cuvioasa Teodora a intalnit acolo un batran sihastru, care i-a oferit chilia lui de sub stancile uriase ale Sihlei, iar el si-a cautat un adapost si mai tainic in alta parte.

De acum inainte, incepe o noua perioada in viata Cuvioasei Teodora, de rugaciune neincetata si de traire cu adevarat pustniceasca. Hrana i-o oferea numai padurea (bureti, urzici, mure, afine) sau cele ce-i dadeau calugarii de la Sihastria ori putinii credinciosi care se abateau prin acele locuri retrase. Uneori o vizita ieroschimonahul Pavel din aceeasi obste monahala, care venea sa cerceteze pe sihastri si sa-i impartaseasca cu Trupul si Sangele Domnului. In felul acesta, viata ei inainta mereu pe scara virtutilor, de care scria Sfantul Ioan Sinaitul sau Scararul.

Spune tot traditia ca navalind osti turcesti in Moldova si ajungand pana in tinuturile Neamtului, multe calugarite s-au refugiat in munti. Unele din ele au ajuns pana la chilia Cuvioasei Teodora, pe care au aflat-o in rugaciune. Ascultandu-le necazurile, le-a oferit chilia ei, iar ea s-a retras intr-o pestera, unde era si mai greu de ajuns din pricina salbaticiei locurilor. Este cunoscuta pana azi sub numele de “Pestera Sfintei Teodora”, aratand tot ca acum trei veacuri: o incapere boltita, inlauntrul unei stanci uriase, iar alaturi era o stanca lata si putin ridicata care ii slujea ca vatra si ca masa. Se spune ca Teodora ar fi trait aici vreme de 20 de ani, poate chiar mai mult.

In legatura cu sfarsitul ei, se spune ca egumenul schitului Sihastria ar fi observat, mai multe zile in sir, cateva pasarele care intrau pe fereastra in trapeza, de unde luau faramituri de paine si poame, apoi zburau la munte, inspre Sihla. Doi ucenici, randuiti de egumen, au pornit pe calea aratata de pasari, ajungand pana catre varful muntelui. Acolo un frate s-a urcat intr-un brad, de unde a izbutit sa o zareasca pe Cuvioasa Teodora. I-a chemat la ea si le-a spus ca se roaga de 40 de zile ca Dumnezeu sa-i trimita un duhovnic caruia sa-i marturiseasca pacatele si sa o impartaseasca inainte de a muri. I-a rugat sa-i spuna egumenului ultima ei dorinta, aceea de a-i trimite pe ieromonahul Antonie si pe ierodiaconul Lavrentie cu Sfanta Impartasanie. Cei doi ucenici s-au intors in manastirea lor, vestind egumenului cele ce au descoperit in pestera Sihlei, cat si dorinta Cuvioasei de a-i trimite pe cei doi monahi pe care ea insasi ii numise. A doua zi, potrivit dorintei sale, ieromonahul Antonie, ierodiaconul Lavrentie si cei doi ucenici s-au indreptat spre pestera. In fata duhovnicului Antonie, Teodora si-a marturisit toate pacatele vietii, primind cuvenita dezlegare, fiind impartasita cu Trupul si Sangele Domnului. Dupa acestea, impacata cu Dumnezeu si cu semenii, privind la cer a rostit cuvintele: “Slava Tie, Doamne, pentru toate” si a adormit intru nadejdea invierii si a vietii celei vesnice.

La vremea potrivita, i s-a facut slujba inmormantarii, chiar in pestera, fiind de fata si alti vietuitori din obstea schitului Sihastria, impresionati cu totii de cele intamplate.

Vestea despre viata ei evlavioasa si nevointele sale duhovnicesti s-a raspandit curand in manastirile si satele Moldovei, incat mult calugari si credinciosi veneau la mormantul ei si in locul nevointelor sale de ani indelungati. Se spune ca si fostul ei sot, acum ieroschimonahul Elefterie, care traia la schitul Poiana Marului, ar fi venit aici ca sa se incredinteze daca este vorba de fosta lui sotie. Convingandu-se de acest lucru, s-a hotarat sa ramana pentru restul vietii la schitul Sihastria, in apropiere de Sihla, unde a mai trait vreo zece ani.

Dupa un timp, prin anii 1725-1730, intru pomenirea nevointelor Cuvioasei Teodorea, s-a ridicat schitul Sihla, cu o biserica de lemn, avand hramul Schimbarea la Fata, care dainuieste – cu unele imbunatatiri – pana in ziua de azi, precum si cateva chilii in jur.

Cinstitul ei trup a ramas in pestera pana prin anii 1828-1834, in timpul unei ocupatii rusesti a Principatelor Romane, cand a fost dus in cunoscuta manastire Lavra Pecerska din Kiev. Se spune ca ar fi si azi acolo, intr-o racla cu inscriptia: “Cuvioasa Teodora din Carpati”.

Evlavia populara a considerat-o, curand dupa moarte, ca o adevarata “sfanta”, ca o “cuvioasa” odraslita din neamul nostru. Ne incredinteaza de acest lucru si doi scriitori moldoveni de la sfarsitul veacului trecut. Primul este prozatorul Calistrat Hogas care, in cunoscuta sa lucrare Pe drumuri de munte, scria: “Frumoasa Sfanta Teodora, legendara anahoreta a locurilor acestora, se infatisa inchipuirii mele ca o a doua Marie din Egipt, cu viata bantuita de aceleasi nenorociri, tot ca si ea. Sfanta Teodora se lepadase, poate, de placerile imbatatoare ale lumii acesteia, multumindu-se, in cele din urma, cu crapatura umeda a unei stanci, in locul palatelor aurite unde luxul si desfraul domneau cu rasfatare…”.

Iar poetul Nicolae Beldiceanu scria aceste versuri:

“Iesind din noaptea pietrei, cu ochiul obosit,
Deodata vezi o stanca, cu varful ruginit,
E vatra suferintei, e pestera in care
Martira Teodora aflat-a alinare.
Aici sfanta femeie, ducand un aspru trai,
Vedea prin rugaciune minunile din rai…”

Deci, constiinta despre “sfintenia” vietii ei s-a transmis din neam in neam pana in zilele noastre. Drept aceea, in sedinta sinodala din 20 iunie 1992, Cuvioasa Teodora de la Sihla a fost trecuta in randul sfintilor, pomenirea ei urmand sa se faca in ziua de 7 august. Sa ne rugam acestei “alese” a lui Hristos zicand: “Cele pamantesti parasind si frigul cel aspru al pustniciei in pesterile schitului Sihla asupra ta luand, te-ai facut mireasa a lui Hristos, fericita Teodora. Cu rugaciunea pe ingeri ajungand, cu postul si lacrimile de diavoli arzand, ai biruit slabiciunea firii omenesti si pe multi sihastri din Carpati intrecand, la cele ceresti te-ai mutat, lasandu-ne noua mangaiere pestera si pilda vietuirii. Sfanta, Preacurata Teodora, roaga-te lui Dumnezeu sa ne mantuiasca sufletele noastre”. (Troparul sfintei, glas 8 ).

Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu

* “Sfinti daco-romani si romani”, Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1994, pag. 85-89.