0
ISTORIE,PENTRU ROMANI,SFINTI ROMÂNI
Sf. Martiri Brancoveni
La 15 August 1714 la Constantinopol Voievodul Tarii Românesti, CONSTANTIN BRÂNCOVEANU, împreuna cu fiii sai, CONSTANTIN, STEFAN, RADU si MATEI – si cu ginerele sau, visternicul Ianache Vacarescu, una din cele mai cumplite tragedii pe care le-a cunoscut istoria României au primit cununa muceniciei.
La doua secole de la moartea martirica a Sf. Martiri Brancoveni, la 15 August 1914, Mitopolitul Primat dr. Conon Aramescu a savarsit primul parastas oficial la mormantul Voievodului. A doua pomenire oficiala s’a facut la 21 Mai 1934, cand sicriul cu moastele sale a fost depus in catedrala patriarhala, iar dr. Miron Cristea, Patriarhul de atunci, a savarsit un parastas in prezenta Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane si a Familiei Regale. A treia comemorare oficiala a avut loc la 29 Octombrie 1988 – la implinirea a trei secole de la urcarea sa pe tron – printr’o slujba de pomenire oficiata de ierarhi si preoti in frunte cu P. F. Patriarh Teoctist. La 20 Iunie 1992 Biserica Ortodoxa Romana a canonizat pe Martirii Brancoveni, stabilindu-le zi de pomenire la 16 August (pentru a nu coincide cu praznicul Adormirii Maicii Domnului). In zilele de 15-16 August 1992 au avut loc la Bucuresti si Hurezi-Valcea ceremoniile proclamarii canonizarilor Sf. Martiri Brancoveni, in prezenta membrilor Sf. Sinod, in frunte cu P. F. Patriarhul Teoctist, si a mii de credinciosi, care-si exprimau respectul si recunostinta pentru singurul Domnitor Roman care a preferat moartea martirica fata de alternativa trecerii la mahomedanism. Acum ne putem pleca genunchii si aprinde o lumanare de ceara curata la mormantul Voievodului-Martir Constantin Brancoveanu de la biserica Sf. Gheorghe-Nou din Bucuresti, exemplu de credinta dusa pana la jertfa.
Situatia politico-militar a internationala de la sfarsitul secolului al XVII – lea
In a doua jumatate a secolului al XVII-lea situatia internationala era deosebit de complexa. Rivalitatea dintre Franta si Habsburgi a determinat pe Ludovic al XIV-lea sa caute sa mentina relatii bune cu statele din rasaritul Europei – Imperiul Otoman, Polonia, dar si cu nobilimea maghiara, in incercarea de a le atrage impotriva Vienei. Catastrofa militara a otomanilor la Viena, in 1683, a permis austriecilor sa initializeze o politica de expansiune catre Ungaria si sud_estul Europei. Atat Habzburgii, cat si Polonia, au manifestat dorinta clara de a controla inclusiv tarile ramane.
Situatia Tarilor Romane la sfarsitul secolului al XVII-lea
Obligata la o politica de defensiva Poarta a incercat sa-si intareasca controlul asupra Tarilor Romane. In fata crizei puterii otomane domnii romani au promovat o politica antiotomana, in incercarea de a mentine fiinta statala si a respinge dorintele Marilor Puteri de a partaja spatiul romanesc. Politica lor de echilibru a urmarit obtinerea libertatii de miscare si inlaturarea suzeranitatii otomane. Dupa ce institutia domniei fusese la discretia boierimii si a gruparilor sale, in aceasta perioada se remarca tendinta de intarire a autoritatii domnesti. Afirmarea in rasaritul Europei a Rusiei, ca mare putere, i-a determinat pe unii voievozi munteni si moldoveni sa intrevada in aceasta un sprijin impotriva turcilor, stabilind contacte diplomatice cu noua putere, in speranta unui ajutor eficace.
Inscaunarea si programul de consolidare a domniei lui Constantin Brancoveanu
In 1688 a fost ales domn al Tarii Romanesti marele boier Constantin Brancoveanu, fiul lui Papa Brancoveanu si al Stancai Cantacuzino. Stralucit politician, diplomat si om de cultura, Constantin Brancoveanu a desfasurat, dupa expresia lui Nicolae Iorga, ”o politica de cumpatare, dar practica; putin stralucitoare, dar foarte folositoare“.
El a desfasurat o politica interna ce a cuprins intreg spatiul romanesc. Principalele directii ale politicii sale au fost:
• intarirea rolului domniei;
• reorganizarea sistemului fiscal;
• promovarea de relatii stranse cu Moldova si Transilvania.
Constantin Brancoveanu a continuat politica traditionala a voievozilor romani, sustinand Biserica Ortodoxa, moral si material, prin construirea de lacasuri de cult, inzestrarea lor cu danii, tiparirea cartilor de invatatura crestina.
Desfasurarea razboiului curtilor i-a impus domnului muntean o politica abila, ajutand romanii din Transilvania, dar si mentinand echilibru intre Habsburgi si Poarta.
Datorita ”politicii pungilor cu aur“ ce erau trimise otomanilor, Constantin Brancoveanu a fost intarit in scaun succesiv in 1696, 1698, 1700 si 1704 de catre Imperiul Otoman.
Politica de echilibru pe plan extern
Politica externa, desfaturata cu multa pricepere de catre Constantin Brancoveanu, a transformat Tara Romaneasca intr-un factor activ pe plan european, ale carui servicii diplomatice erau cautate in epoca.
Constantin Brancoveanu a manevrat cu abilitate intre puterile europene, mai ales odata cu aparitia de noi concurenti – Habsburgii si Rusia, in cursa pentru controlul politic al sud-estului Europei. Axul principal al politicii sale a fost mentinerea in permanenta a unor raporturi bune cu Poarta, garantate cu pungile cu bani, pentru pastrarea statutului politico-juridic deosebit al Tarilor Romane, intr-o epoca de permanente framantari si rupturi teritoriale.
Relatiile cu tarile europene
Desi, la inceputul domniei, relatiile cu Habsburgii au fost incordate, Brancoveanu nesemnand tratatul de alianta initiat de predecesorul sau, mai apoi ele s-au imbunatatit.
Constantin Brancoveanu a incercat sa evite cu orice pret transformarea tarii in teatru de razboi sau anexarea ei la Imperiul Habsburgic.
Franta a actionat prin intermediul ambasadorilor sai la Poarta pentru discreditarea voievodului roman.
Constantin Brancoveanu a intensificat legaturile cu Rusia, prin schimbul de solii si corespondenta, incercand astfel o contrapondere la amenintarea otomana si austriaca.
In anul 1689 s-a semnat tratatul cu Habsburgii , prin care se recunoaste individualitatea Tarii Romanesti, dar si inchinarea sa formala.
Deoarece nu s-a putut aplica, trupele imperiale au intrat in Tara Romameasca, ocupand Craiova, Pitesti, Targoviste, Campulung si Bucuresti. Cu sprijinul tatarilor, Constantin Brancoveanu le-a alungat si infrant in vara anului 1690, la Zarnesti, langa Brasov.
Relatiile cu Polonia nu s-au materializat prin incheierea unei aliante datorita conditiilor propuse de Constantin Brancoveanu , practic de neacceptat de catre poloni.
In razboiul ruso-turc din 1710-1711, Constantin Brancoveanu a adoptat o politica de expectativa, concentrandu-si fortele in tabara de la Urlati, langa Ploiesti, pentru a vedea in ce parte se indreapta victoria. Un grup de boieri, in frunte cu Toma Cantacuzino, antrenand cavaleria, a trecut insa de partea rusilor, participand la cucerirea Brailei.
Mazilirea lui Constantin Brancoveanu
Desi Brancoveanu a facut mari eforturi pentru a convinge pe otomani ca gestul lui Toma Cantacuzino nu a exprimat vointa sa, o noua acuzatie s-a adaugat la adresa voievodului. La 25 Martie 1714, Voievodul Constantin Brancoveanu este mazilit de turci, dus cu familia la Istambul si inchis in temnita Edicule (Sapte Turnuri). Pana in vara va fi torturat continuu pentru a marturisi unde-si avea banii, turcii numindu-l “Altan Bei” (Printul Aurului). Dupa torturi cumplite i-au smuls semnatura pentru aurul depus la Venetia.
La 15 August 1714, de Sf. Maria Mare, cand implinea 60 de ani, iar Doamna Maria isi serba onomastica, Constantin Brancoveanu a fost dus la locul de osanda Ialy Chisc (Chioscul Marii). Erau prezenti sultanul Ahmed al III-lea, marele vizir Gin Ali, reprezentantii “crestinatatii apusene – Franta, Anglia, Imperiul Habsburgic, Rusiei – care nu refuzasera invitatia chiar in ziua de Sf. Maria” (Nicolae Iorga), alaturi de numerosi privitori. Li s’a ingaduit sa-si faca o ultima rugaciu-ne, dupa care sultanul le-a oferit viata daca trec la mahomedanism. Del Chiaro noteaza raspunsul demn al Voievodului “Imparate ! Averea mea, cat a fost, tu ai luat-o, dar de legea mea crestina nu ma las ! In ea m’am nascut si am trait, in ea vreau sa mor. Pamantul tarii mele l-am umplut cu biserici crestinesti si, acum, la batranete, sa ma inchin in geamiile voastre turcesti ? Nu, Imparate ! Mosia mi-am aparat, credinta mi-am pazit. In credinta mea vreau sa inchid ochii, eu si feciorii mei”. Apoi si-a incurajat fiii astfel : “Fiilor, aveti curaj ! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta pamanteasca. Nu ne-au mai ramas decat sufletele, sa nu le pierdem si pe ele, ci sa le aducem curate in fata Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Sa spalam pacatele noastre cu sangele nostru !” Sultanul a dat semnalul executiei. Primul fu decapitat visternicul Ianache Vacarescu, apoi cei patru fii ai Domnului : Constantin, Stefan, Radu si micutul Matei (11 ani).
Inmarmurit de durere, Domnul murmura : “Doamne, fie voia Ta”, dupa care i s’a taiat si lui capul. Nicolae Iorga nota : “La capatul celei mai zguduitoare tragedii, ce n’are pereche in analele sangeroase ale sultanilor de odinioara, numai atunci s’a pus capat celor mai strasnice clipe pe care le poate suferi vreodata un suflet omenesc. Capul Domnului nu s’a putut dezlipi de trup, la lovitura nedibace, poate miloasa, a calaului, si, gramada, trupul batranului parinte a cazut in tarana udata de sangele tuturor copiiilor sai”. Cele sase trupuri decapitate au fost aruncate in apele Bosforului, iar capetele “purtate in prajini” pe ulitele cetatii, au fost infipte la o poarta a Seraiului si tinute acolo trei zile, dupa care au fost aruncate in mare. Crestinii piosi au pescuit trupurile si le-au inmormantat, pe ascuns, in biserica Adormirii Maicii Domnului din insula Halchi.
Daca s-ar fi lepadat de Hristos si de credinta ortodoxa, toti s-ar fi salvat si, poate, Brancoveanu si-ar fi recapatat si tronul. Acestea s-au petrecut in ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, 15 august 1714, in ziua in care domnitorul implinea 60 de ani, iar doamna Marica ar fi trebuit sa-si serbeze ziua numelui. Necredinciosii au aruncat trupurile martirilor in mare. Crestinii din Constantinopol, rugati de Doamna Marica, le-au pescuit trupurile si le-au ingropat in insula Halki din Marea Marmara, in Biserica manastirii Maicii Domnului. Doamna Marica a adus pe ascuns corpul domnitorului la Bucuresti si 1-a inmormantat in biserica Sf. Gheorghe, ctitoria sa, insemnand locul pe candela de argint de deasupra mormantului. Pe piatra de deasupra mormantului n-a scris nimic, pentru ca turcii sa nu afle si sa profaneze mormantul.
Osemintele Voievodului-Martir au fost aduse in tara de sotia sa, Doamna Maria, in 1720 si ingropate pe ascuns in biserica Sf. Gheoghe-Nou din Capitala. Mormantul a fost acoperit de o placa de marmora alba, fara nume, iar identificarea s’a facut dupa descoperirea, in 1914, a unei candele de argint cu inscriptia : “Aici odihnesc oasele fericitului Domn, Io, Constantin Brancoveanu Basarab Voievod”. Cronica vremii ni-l descrie pe Brancoveanu ca un “Domn pravoslavnic, cu dragoste si ravna crestina. Credinta, acest sentiment sublim, i-a calauzit intreaga viata si i-a fost sprijinul cel mai puternic in ceasul crancen al mortii. El a lasat in sufletul poporului amintirea unui domn crestin bun si drept, iar in arta operele create in epoca sa arata ca deasupra suferintelor zilnice si a pericolelor neintrerupte, gandul lui stia sa se elibereze si sa urce la Dumnezeu, purtat de aripile curate ale credintei”.
Popularity: 4% [?]
