0
Profetiile implinite ale Mantuitorului
Prof. Cornel Dragos
Din fiecare pagina de Evanghelie rasare scopul moral si religios al minunilor si profetiilor Mantuitorului. Clar si precis, Profetul profetilor a prevazut evenimente care nu puteau fi anticipate prin mijloace naturale si care s-au realizat intocmai. Profetiile hristice se refera la Sine, la Apostoli, la soarta Templului si a poporului iudeu, la destinul Bisericii crestine, dar si la sfarsitul lumii. Sa rememoram cuvintele unice ale mantuitorului, dar si implinirea lor…
“Iata ne suim spre Ierusalim si Fiul Omului se va da arhiereilor si carturarilor si-L vor judeca spre moarte, si-L vor batjocori, si-L vor bate, si-L vor omori si a treia zi va invia”. Asa a prezis ( cf. Marcu 10, 33-34) Rastignitul din dragoste suferintele (Marcu 16, 21; Luca 9, 22), judecata si osandirea sa (Matei 20, 18), cumplita moarte (Marcu 8, 31; Luca 18, 33), precum si felul ei (Matei 26, 2; Ioan 12, 32-33), sederea de trei zile in mormant (Matei 12, 39-40), dar si minunata Sa inviere in ziua a treia (Marcu 10, 34; Ioan 2, 19-22). Nici un cuvant nu a ramas neimplinit…
Tradarea lui Iuda (Matei 26, 21-25), dar si ceasul si minutul predarii Nevinovatului catre “fiul pierzarii” (Marcu 14, 41-42), intreita lepadare a lui Petru (Luca 22, 34, 61; Ioan 13, 38), fuga Apostolilor (Ioan 16, 33) au fost confirmate punct cu punct sub privirile uimite ale ucenicilor. Iisus a aratat, in plus, persecutiile si martirizarea Sfintilor Apostoli (Matei 10, 16-25), ca si felul mortii revenitului Petru (Ioan 21, 18-19; II Petru 1, 14).
Daca excluderea evreilor din imparatia lui Dumnezeu si inlocuirea lor cu neamurile (Matei 21, 33-43) a reprezentat un fapt notoriu, in anul 70, sub imparatii Titus si Vespasian, n-a mai ramas “piatra pe piatra” din templul iudaic (Matei 24, 2; 15-21).
Prin ochi dumnezeiesti, crestinismului i s-au profetit piedicile dar si triumful pana la marginile lumii, unde se va propovadui cuvantul Adevarului (Fapte 1, 8; Matei 13, 32 si 24, 14).
Inca stau ascunse in planul iconomiei divine evenimentele conexate sfarsitului lumii (Matei 24; Marcu 13; Luca 21). Mai tarziu, critica rationalista a ridicat obiectii cu privire la veridicitatea profetiilor Mantuitorului: fie ca Evanghelia a fost scrisa dupa daramarea Ierusalimului, fie ca pasajul referitor la daramarea Templului este o interpolare. Afirmatiile sunt nefondate. Data compunerii Evangheliilor sinoptice este anterioara anului 70 si a fost recunoscuta de majoritatea specialistilor. De o interpolare redactata dupa raspandirea evreilor in diaspora nu poate fi vorba, intrucat ar fi trebuit sa descrie si asediul Ierusalimului ca si masacrele petrecute. Cei care considera ca profetia asupra sfarsitului lumii surprinde o eroare, fiindca Evanghelia ar conditiona momentul terminus de expresia “pana cand aceasta generatie nu va trece”, comit greseala multor interpreti de dupa Reforma: evitarea contextului. Mantuitorul singur adauga: “sfarsitul lumii nu va fi inainte ca Evanghelia sa fie propovaduita in lumea intreaga (Matei 24, 14), caci momentul de final “nimeni nu-l stie, fara numai Tatal”. Generatiei lumii intregi, recomandarea neintrecutului talcuitor al profetiilor biblice, Ioan Gura de Aur: “ingrijiti-va de sfarsitul vostru, iar nu de sfarsitul lumii!”.
Popularity: 1% [?]