Revista MURMUR

Parintii care cunosc bine vechile randuieli liturgice din perioada Triodului ne spun ca tema izgonirii lui Adam din rai legata de Duminica Lasatului sec de branza reprezinta o transpunere a expulzarii temporare a penitentilor in afara bisericii, care odinioara avea loc atunci. Acestia trebuiau sa ramana in afara usilor bisericii (ca oarecand Adam in fata usilor incuiate ale raiului) si sa-si planga pacatele pana la sfarsitul Postului Mare, cand erau reintrodusi in ea impreuna cu cei care inca nu faceau parte din comunitatea bisericeasca. De aceea imnografia acestei Duminici se intemeiaza pe imaginea lui Adam tanguindu-se inaintea portilor raiului (cf. Parintele Macarie Simonopetritul, Triodul explicat).Dar aceasta randuiala mai explica inca ceva: prezenta picturilor (sau a mozaicurilor) reprezentand Izgonirea si plangerea lui Adam (impreuna cu alte episoade din viata protoparintelui nostru) in proximitatea locului unde penitentii isi imitau protoparintele “in strapungere si lacrimi”, adica in afara bisericii, pe suprafata exterioara a zidurilor ei, sau, uneori, in nartexul acesteia.
Astfel de exemple intalnim si in programul iconografic al vestitelor biserici manastiresti de la Voronet, Molodovita si Sucevita. Cu unele diferente de la un loc la altul, asupra carora nu vom starui acum, intalnim pictate aici urmatoarele scene: Facerea lumii, Crearea lui Adam, Crearea Evei, Adam si Eva calcand porunca, Izgonirea lor din rai, Adam lucrand pamantul si Eva torcand. Privindu-le, am zice ca iconarii au reprodus cu fidelitate primele capitole din Cartea Facerii si indicatiile oferite de Erminie (acel manual de pictura bizantina de care se slujeau zugravii de biserici). Insa pentru cel care le studiaza mai cu atentie exista o pricina de nedumerire: pretioasele vesminte pe care le poarta in rai stramosii omenirii. De ce zugravii le-au “tesut” straie ca de sarbatoare (la Voronet, Adam are chiar o mantie pe umeri) cand stim prea bine ca in Cartea Facerii se spune ca “Adam si femeia lui erau amandoi goi”? (Facere 2, 25). Sau, cu alte cuvinte spus: De ce costumul lui Adam nu e “costumul lui Adam”?

Locul in care vom afla un raspuns la aceste intrebari ne este indicat de mai multi teologi ai Bisericii Ortodoxe, care, plecand de la afirmatiile Parintilor celui de-al saptelea Sinod Ecumenic despre importanta unitatii imaginii liturgice si a cuvantului liturgic, ne invata ca cele doua moduri de expresie (imnografia si iconografia) “constituie un fel de control al unuia asupra celuilalt, traiesc aceeasi viata si au, in cadrul cultului, o actiune ziditoare comuna” (Leonid Uspensky, Teologia icoanei).

Asadar, sa deschidem Triodul la Duminica Izgonirii lui Adam din rai, acolo unde, dupa cum vom vedea, aceasta imagine a “imbracarii” sau “dezbracarii” unui vesmant cu totul special, “nestricacios”, “tesut de Dumnezeu” – pe care omul il purta inainte de a fi imbracat “hainele de piele” – poate fi intalnita aproape in fiecare imn. Iata doua dintre aceste imne, unul de la Vercenie si celalalt de le Utrenie:

“De vesmantul cel de Dumnezeu tesut m-am dezbracat eu ticalosul, prin sfatul vrajmasului, neascultand porunca Ta cea dumnezeiasca, Doamne. |i m-am imbracat acum cu frunze de smochin si cu haina de piele; caci m’am osandit a manca prin sudori paine cu munca; si pamantul a fost blestemat sa-mi rodeasca spini si palamida. Ci Tu, Cel ce Te-ai intrupat din Fecioara in anii cei de apoi, chemandu-ma, iarasi adu-ma in rai.” (la Vecernie)

“Cu vesmant de Dumnezeu tesut m’ai imbracat, Mantuitorule, in Eden ca un milostiv; iar eu am calcat porunca Ta, plecandu-ma vrajmasului, si gol m’am vazut eu, ticalosul.” (Utrenie)

Prin urmare, zugravii bisericilor bucovinene nu au facut altceva decat sa propovaduiasca cu mijloacele specifice o invatatura deja existenta in Biserica, invatatura potrivit careia cei dintai oameni creati “erau imbracati in slava cea de sus” – vesmantul cel de Dumnezeu tesut – “care ii acoperea mai bine decat o haina”. (Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilii la Facere).

Ajunsi in acest punct al demersului nostru putem spune ca abia acum ni se descopera motivul pentru care teologii Bisericii noastre ii zugravesc, prin cuvant sau culoare, pe protoparintii nostri in rai, imbracati cu acele vesminte pretioase, iar dupa caderea in pacat, dezbracati de ele: ca noi sa pricepem si sa luam aminte ca “asa cum Adam dupa calcarea poruncii a fost izgonit din rai si din desfatarea si din petrecerea impreuna cu ingerii, si a ajuns gol si departe de fata lui Dumnezeu, asa si noi, pacatuind, ne despartim de Biserica robilor Sai sfinti si dezbracam prin pacat vesmantul dumnezeiesc pe care l-am imbracat botezandu-ne, si care, precum credem, este Hristos (Galateni 3, 27)” (Sfantul Simeon Noul Teolog, Cartea discursurilor etice).