Revista MURMUR

O sarbatoare cu o bogata rezonanta culturala la romani este pomenirea martiriului pentru credinta a 40 de ostasi romani in timpul domniei imparatului pagin Liciniu (308-324). Traditia bisericeasca ne relateaza ca la inceputul primaverii anului 320, in cetatea armeana Sebastia, 40 de ostasi de sub comanda lui Agricola – conducatorul ostirii romane din acele locuri, au refuzat sa se inchine si sa jertfeasca idolilor. La inceput Agricola a aflat numai de trei dintre soldatii sai sint crestini si anume: Chirion, Candid si Domnos. Mai apoi, cind a impus pe ostasii din subordine sa jertfeasca zeitatilor romane, s-a aflat numarul real al crestinilor din armata sa. Refuzind categoric promisiunile bogate cu totii au fost inchisi in temnita.Dupa ce au stat in detentie timp de sapte zile, in cetatea Sevastiei a sosit Lisie – un alt mare persecutor al crestinilor, impreuna cu care au incercat din nou sa-i convinga pe cei 40 de soldati crestini sa se inchine idolilor pagani. Insa, si aceasta incercare a ramas fara nici un rezultat. Atunci Agricola si Lisie au ordonat slujitorilor idolesti sa arunce asupra sfintilor cu pietre, aruncind insa nimereau unul asupra altuia si unii pe altii se ucideau. Atunci Agricola, dupa cum zice traditia, a apucat si el o piatra si a aruncat asupra unuia din sfinti; insa piatra, din contra, l-a lovit in fata.

Fiind, in acel inceput de primavara, un ger cumplit si vint mare, Agricola impreuna cu Lisie au hotarit ca toti sfintii ostasi sa fie legati si dusi in apa foarte rece a unui lac mai mare de linga cetate. Slugile pagine facusera in asa fel incit alaturi de lac au mai construit un bazin in care apa era incalzita si in care nu puteau intra decit cei ce aveau sa se inchine idolilor. Dupa un timp unul dintre ostasii din ceata, neputind sa rabde frigul, despartindu-se de ceilalti a alergat la bazinul cu apa calda, dar cind si-a atins piciorul de pragul bazinului, abia simtind caldura, indata a murit.

Se mai spune ca in ceasul al treilea, in toiul noptii, deasupra lacului a aparut o lumina ca soarele, atit de calda incit a izgonit gerul, topind gheata si incalzind apa. Iar unul din strajeri, cu numele Aglaie care nu dormea, auzind pe sfinti rugindu-se lui Dumnezeu cautind spre dinsii, a vazut o pogorindu-se din cer, spre capetele sfintilor treizeci si noua de cununi luminoase iar cea dea patruzecea nu avea pe cine sa incununeze. Lepadind toate cele lumesti acesta a luat locul ostasului care a alergat la bazinul cu apa calda si cununa a pogorit pe capul lui sau.

A doua zi persecutorii mergind la acel lac au ramas surprinsi, vazind alaturi de ceilalti martiri au vazut-o si pe fosta sluga a lor – Aglaie care marturisea, de acum, deschis ca este crestin. Mult mai mare le-a fost mirarea cind si au dat seama ca sfintii mucenici sint vii, neinghetati de frig si de gerul de afara. Atunci, umplindu-se de o minie si mai mare, tiranii au poruncit ca Sfintii Martiri sa fie ucisi, cu niste ciocane, prin sfarimarea gleznele.

Prezinta un mare interes si cazul legat de martirul Sfintului Meliton – unul din cei patruzeci. Dupa ce au fost sfarimate gleznele la toti ostasii crestini, tiranii au poruncit slujitorilor ca, punind in care trupurile sfintilor, sa le duca si sa le arda. Pe unul din ei, insa, l-au lasat vazindu-l abia rasuflind si avind nadejde ca poate va mai supravietui si va jertfi idolilor. Insa maica-sa, vazind pe fiul ei singur l-a luat pe umeri si a urmat dupa car. Iar Mucenicul Meliton, bucurindu-se, si-a dat, pe drum, sufletul sau in bratele lui Hristos. Ajungind, in cele din urma, carele, maica sa, a pus trupul fiului sau mort peste trupurile sfintilor.
Dupa ce au fost arse ramasitele de la moastele sfintilor au fost aruncate intr-un riu apropiat, spre pierderea desavirsita a pomenirii acestui martiriu deosebit. Dupa trei zile, insa, Sfintii Martiri s-au aratat in vis episcopului Petru – intiistatatorul acelei cetati. Trezindu-se noaptea, acesta a luat pe toti crestinii si s-a indreptat la locul aratat lui in vis si iata ca deodata oasele sfintilor, din apa riului, s-au luminat. Deci, adunind episcopul toate oasele sfintilor, pina la unul, le-a pus intr-un loc cinstit acestea pastrindu-se pina in ziua de astazi intr-un chivot speciale la manastirea Xiropotamu de pe Muntele Athos.
Traditia a pastrat numele acestor patruzeci de Sfinti Mucenici in cintarile Bisericesti. Acestia sint: “Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton si Aglaie”.

In cinstea acestui mare eveniment, in data de 9 martie, in calendarul nou, si 22 martie, in calendarul vechi, Biserica Ortodoxa pomeneste amintirea matiriului celor 40 de ostasi romani ucisi pentru credinta. Timp de aproape paisprezece secole acest gest de sacrificiu constituie un exemplu de credinta pentru crestinii ortodocsi din intreaga lume. Este un exemplu demn de urmat pentru noi toti mai ales in aceste timpuri complicate.