0
Noaptea de Sanziene
de Aurel I. Stan
Pe un scaun statea mosul
Scotocind in vechea-i tolba
Si-un baiat cu nasul rosu
Il tot imbia la vorba.
-Hai bunicule, mai zi-ne
O poveste-n asta seara,
Dar s-o zici incet si bine,
De urat sa ne mai piara!
Mosul salt-a lui privire,
Lasand tolba de o parte
Si torcand din amintire
A zis totul ca din Carte.
Si-a-nceput sa depene
Binisor batranul taica:
-Azi e zi de Sanziene,
Ce sa cheama si Dragaica.
Si-n aceasta zi demult,
Cand traia bunica mea,
Eu taceam sa o ascult,
Ea frumos mai povestea …
Spre a spune-acea poveste,
Cu batranu-arhiereu,
Maica astazi nu mai este
Si-am ramas ca s-o zic eu.
Luca spune-n a lui carte,
Catre bunul Teofil:
Zaharia n-avea parte
De la Domnul de copil.
Si-ajunsese batran el,
Cu ‘Saveta soata lui
Si de ras in Israel
Ca n-aveau si ei un pui.
Si era mare urgie
Si durere si napasta
Ce-a cazut pe Zaharie
Si pe biata lui nevasta.
Staruia in rugaciune
Si-n credinta Zaharia,
Ca pe Domnul sa-l imbune
Si la fel facea sotia.
Dar tragandu-se la sorti
Cin’ sa poarte-odat’ tamaia,
Se-ntampla ca dintre toti
Sa se-aleaga Zaharia.
Zaharia-n templu intra
Sa prepare cele sfinte,
Cand, batand dintr-o aripa,
Pe Gavril aproape-l simte.
Ingerul i-aduce veste
Ca Domnul fiu ii va da,
Zaharia se-ndoieste,
Necrezand asa ceva.
-Doamne astazi sunt batran,
-Iar ‘Saveta e-n etate,
-Sa mai poarte fiu la san,
-Eu nu cred ca se mai poate.
Atunci lui Gavril ii spune:
-Mut vei fi pan’ se va naste
-Fiul tau, al carui nume
-Deja Domnul il cunoaste!
-Ioan vei numi feciorul,
-Caci menit de Domnu-i el,
-Spre a pregati poporul,
-Pe fiii lui Israel.
-Pentru Cel ce o sa vina,
-Mantuind poporul sfant,
-Orbilor sa dea lumina,
-Mutilor sa dea cuvant!
Zahari-afara iese,
Sa citeasca din Scriptura,
Face semne ne-ntelese,
Vorbe nu-i mai ies din gura.
Tremura biet Zaharie
Ca nuiaua de alun,
De frica, de bucurie,
De ziceai ca e nebun.
Atunci lumea intelege
Ca vedeni-a avut
Si-a citi acum din Lege,
Nu mai poate fiind mut.
Si-a-ncheiat mosul povestea:
-Dupa cum a spus Gavril:
-A ramas ‘Saveta grea
-Si-a dobandit un copil.
Amutira malc nepotii,
Fermecati de ce-a zis mosul,
Cand credeai ca dorm cu totii,
Zise cel cu nasul rosu:
-Eu cand ma voi face mare
-Si-oi fi la casa mea om,
-Vreau sa am un fiu pe care
-Sa il cheme tot Ion!
-Ba la-l meu asa i-o spune,
Striga soru-sa din colt,
Mosu zise sa-i imbune:
-I-o chema Ion pe toti!
-Hei! si-acuma la culcare,
-Hai sa spunem “Tatal Nostru”,
-Maine-o merge fiecare
-Unde-si are treaba, rostul.
In genunchi s-au asezat,
“Tatal Nostru” ca sa spuna,
Apoi s-au bagat in pat
Si si-au urat “Noapte Buna!”
Mosu-i inveli cu paturi,
Urandu-le un somn dulce
Si-n odaia de alaturi,
A plecat ca sa se culce.
S-a schimbat la pijamale
Si a stins lumin-apoi,
Cand nepoat-a zis: -Matale,
-N-ai vrea ca sa dormi cu noi?
Cum putea el sa-i refuze!
Nu l-ar fi lasat in pace,
Murmurand cu greu din buze,
Zise: -Bine, haida-ncoace!
Ei venira imediat,
Intr-un iures, bucurosi
Si sarind repede-n pat,
Adormira peste mos.
Patul nu era prea mare,
Nefiind de trei persoane,
Mosul sta in nemiscare,
Nu cumva sa ii rastoarne!
Nu putea dormi deloc
Intre nepot si nepoata
Si si-a zis atunci cu foc:
-Las’ ca dorm pe Lume-Ailalta!
Dar vazand ca ei dorm bine,
Ca doi ingeri mititei,
Bucuros si-a zis in sine:
-Manca-i-ar Taica pe ei!
Adormi si el apoi
Si visa cum a lui maica,
In camp verde, cu trifoi,
Flori culege, de dragaica.
Popularity: 12% [?]
