RevistaMURMUR.info

Predica la Duminica Floriilor de Parintele Ilie Cleopa

Daca citim in Sfinta si dumnezeiasca Scriptura a Vechiului si Noului Testament aflam ca toate proorociile care au fost spuse despre Mintuitorul nostru Iisus Hristos, Care la plinirea vremii a venit la neamul omenesc, s-au implinit cu mare uimire la vremea lor. Asa vedem ca sfintii prooroci, prin descoperire de la Sfintul Duh, au aratat cu mii de ani inainte ca Mintuitorul nostru Iisus Hristos Se va naste dupa trup din saminta femeii (Facere 3, 15); ca Se va naste din saminta lui Avraam (Facere 22, 17-18); ca va fi din neamul lui David dupa trup (Isaia 9, 6).
La fel si pentru ziua acestui mare si prealuminat praznic al Intrarii Domnului in Ierusalim, vedem implinindu-se proorocia Sfintului Prooroc Zaharia, care a zis: “Bucura-te foarte, fiica Sionului, veseleste-te fiica Ierusalimului, ca iata Imparatul tau vine la tine, drept si biruitor, smerit si calare pe minzul asinei” (Zaharia 9, 9).
Dar, fratii mei, ce simbolizeaza minzul asinei despre care a proorocit Zaharia atit de aratat, iar Domnul sezind pe el a implinit proorocia? Minzul asinei, ca orice minz, este salbatic si anevoie de imblinzit, iar ca un asin este necurat; pentru aceea nici nu era primit intre cele ce se aduceau lui Dumnezeu dupa lege, ci se schimba. Necurate erau toate neamurile pamintului pentru necredinta lor si salbatice si cu anevoie de imblinzit, pentru ca erau lipsite de legile lui Dumnezeu.
Sederea lui Iisus Hristos pe minzul asinei insemna suspinarea neamurilor catre El; si vezi ca Apostolii au adus la Iisus minzul asinei, precum zice dumnezeiescul Luca, si aruncindu-si hainele pe el au pus pe Iisus deasupra. Hainele asternute pe jos erau semne si inchipuiri aratate cum ca Apostolii, intinzind propovaduirea Evangheliei la neamuri, le-au adus si le-au supus lui Hristos, Care le-a umplut de darurile Lui cele dumnezeiesti. Apoi zice dumnezeiasca Evanghelie: “Acestea nu le-au inteles ucenicii Lui la inceput, dar cind S-a preaslavit Iisus, atunci si-au adus aminte ca acestea erau scrise pentru El si ca I le-au facut Lui “(Ioan 12, 16).
Poporul care era din Betania impreuna cu cei din Ierusalim, auzind ca Mintuitorul a facut acea mare si preaslavita minune, a invierii lui Lazar, mort de patru zile, numai prin strigarea: “Lazare, vino afara!”, a iesit inaintea Domnului cu mare evlavie si mirare si L-a intimpinat cu stilpari si cu ramuri. Dar oare tot cu aceasta e-vlavie si credinta l-au primit pe Mintuitorul arhiereii, fariseii si carturarii? Nu. Acestia erau plini de zavistie si de ura impotriva Mintuitorului si, auzind despre preaslavita minune cu invierea lui Lazar, nu numai ca nu au crezut, ci s-au si grabit sa ia toate masurile pentru a ucide pe Iisus. Caci adunind sinedriul, ziceau: “Ce facem, pentru ca Omul acesta face multe minuni? Daca-L lasam asa toti vor crede in El si vor veni romanii si ne vor lua si tara si neamul” (Ioan 11, 47-48).
Vedeti, fratii mei, cita orbire si rautate era in mintea si inima carturarilor, arhiereilor si a fariseilor impotriva lui Iisus? Cita deosebire era intre popor si intre conducatorii lor sufletesti! Poporul cu atita evlavie si cinste il primea pe Mintuitorul. Inca si “multi din iudeii, care venisera la Maria si care vazusera ce a facut Iisus, au crezut in El” (Ioan 11, 45). Iar arhiereii si fariseii, orbiti de ura, de rautate si necredinta, nu numai ca nu au crezut in El, ci in graba pregateau si planul de a-L omori. Cita dreptate avea Mintuitorul cind ii mustra pe acesti carturari si farisei si le zicea: “Nebuni si orbi!” (Matei 23, 17). Cita orbire sufleteasca si cita ura si zavistie era in mintea si in inima acestor conducatori spirituali ai poporului lui Israel! In loc sa creada in preaslavita minune a invierii lui Lazar si sa-L laude pe Iisus Hristos, auzi ce zic: “Ce facem pentru ca Omul acesta face multe minuni?” (Ioan 11, 47).
Auzi nebunie, auzi orbire din zavistie si ura! Despre aceasta orbire si impietrire a fariseilor, a arhiereilor si carturarilor a proorocit marele prooroc Isaia, zicind: “Ca s-a invirtosat inima poporului acestuia si cu urechile sale greu a auzit si ochii sai i-a inchis, ca nu cumva sa vada cu ochii si cu urechile sa auda, si cu inima sa inteleaga si sa se intoarca si sa-l vindece “(Isaia 6, 10).

Cauzele impietririi si orbirii sufletesti a arhiereilor si fariseilor erau ura si zavistia, pe care le aveau impotriva Mintuitorului. De aceea cautau felurite pricini spre a-L pierde. Astfel am socotit sa vorbim cite ceva despre blestemata pricina a zavistiei, nu cu cuvintele noastre, ci cu ale Sfintilor Parinti.
Ascultati ce zice Sfintul Vasile cel Mare despre zavistie: “Bun este Dumnezeu si de bine datator celor vrednici. Rau este numai diavolul si izvoditor a tot felul de rautati si precum la cel bun lipseste zavistia, asa la diavol exista zavistia. Sa ne pazim, fratilor, de patima zavistiei ca sa nu ne facem partasi lucrurilor diavolului si potrivnicului si sa ne aflam osinditi intru aceeasi osinda cu el. Ca daca cel ce se mindreste, cade in osinda diavolului, cum zavistnicul va scapa de munca cea gatita diavolului? Ca nici o patima mai pierzatoare decit zavistia nu ramine in inimile oamenilor, care preaputin mihneste pe cei de afara, dar este cea intii si mai aproape rautate la cel ce o are.
Caci precum rugina roade in fier, asa zavistia maninca in sufletul celui ce o are. Precum viperele maninca pintecele celor ce le poarta ca sa se nasca, asa si zavistia are putere a minca sufletul celui ce o are. Pentru ca zavistia este mihnire pentru binele aproapelui, de aceea niciodata scirbele si intristarile nu lipsesc de la omul zavistnic. A rodit tarina aproapelui sau, este indestulata casa lui cu toate cele necesare vietii. Bucurii de la barbatul acela nu lipsesc. Toate acestea sint hrana bolii si sporesc suferintele celui zavistnic. Pentru aceasta cu nimic nu se deosebeste de omul gol care de toti se raneste. Este cineva viteaz? Este sanatos? Acestea ranesc pe cel zavistnic. Altul este mai frumos la fata. Alta rana a zavistnicului. Cutare intrece mult darurile sufletesti si pentru intelepciunea si puterea cuvintelor este vazut si rivnit. Altul este bogat, da multe daruri celor saraci si se lauda de cei ce dobindesc de la el faceri de bine.
Acestea toate sint batai si rani care patrund in inima celui zavistnic. Si ce este mai rau la patima aceasta este ca nici a o spune nu poate. Ci cauta cu privirea in jos si este posomorit si se tulbura, cirteste, si se pagubeste de raul acesta si amintindu-i-se de patima sa, se rusineaza sa-si arate necazul, ca este zavistnic si amarit si se chinuie de bunatatile prietenului si de veselia fratelui si nu poate suferi bunatatile si indestularea aproapelui. Deci nevoind a-si spune patima, tine boala intru adinc care roade si maninca cele dinlauntru ale lui. Ba nici doctor al bolii acesteia, nici vreo doctorie vindecatoare nu poate afla, macar ca sint pline Scripturile de leacuri pentru ea…” (Sf. Vasile cel Mare, Hexaimeron, 1988, p. 117).
Sa auzim si pe Sfintul Ioan Gura de Aur vorbind despre zavistie. “Nu este alt pacat mai rau care desparte pe om de Dumnezeu si de ceilalti oameni ca zavistia, adica pizma. Aceasta boala rea este mai cumplita decit iubirea de argint. Pentru ca iubitorul de argint atunci se bucura cind dobindeste banii; iar invidiosul si zavistnicul atunci se bucura cind altul patimeste si pagubeste si isi pierde munca lui si socoteste cistig primejdiile si pagubele altora.
Deci care alta patima este mai rea decit aceasta? Ca rautatile lui nu le cerceteaza, iar de binele altora se topeste pe sine si se lipseste de rai. Nici in lumea aceasta zavistnicul nu are nici un bine. Caci in ce chip cariul maninca lemnul si molia roade lina, asa si pizma roade cu totul sufletul si oasele omului zavistnic si pizmas, caci aceste patimi sint mai rele decit fiarele, care pentru hrana, sau din fire se pornesc spre minie. Iar oamenii zavistnici si pizmasi, cind le face cineva bine, ca si cind le-ar face o strimbatate, asemenea demonilor, sint nemilostivi si amari vrajmasi. Zavistnicii si pizmasii fug de adunarea si vorbirea cea fireasca si nici mintuirea lor nu o doresc. Pentru ca pizma nu stie a cinsti ceea ce este de folos. Unii ca acestia pururea se afla plini de tulburari si de mihnire si sufletele lor merg la iad. Ca nu este alt pacat mai rau decit pizma si zavistia”.

Astazi este Duminica Floriilor cind Mintuitorul nostru Iisus Hristos intra ca un imparat in Ierusalim, spre a se da de buna voie la chinuri si la moarte pentru noi pacatosii. Ati auzit in Sfinta Evanghelie cu cita bucurie Il insotea multimea si cu cita ura si zavistie Il priveau carturarii si arhiereii iudeilor.
Astazi se incheie Postul Mare si incepe Saptamina Mare a Sfintelor si mintuitoarelor patimi. Cei care ati fost mai silitori cred ca pina acum v-ati spovedit si impartasit cu Trupul si Singele Domnului. Care inca nu v-ati curatit de pacate prin spovedanie si Sfinta Impartasanie, mai aveti numai citeva zile pina la Sfintele Pasti. Nu mai aminati, ci alergati la preot, ca nu putem sa ne bucuram de Invierea Domnului necuratiti si plini de pacate. Nu va lasati pe ultimele zile ca saptamina aceasta preotii sint foarte ocupati.
Fratii mei, din seara aceasta incep deniile, cu patimile lui Hristos. Sint cele mai frumoase si miscatoare slujbe si cintari de peste an. Veniti seara de seara cit mai multi la sfinta biserica. Cum putem noi sa dormim sau sa lipsim de la biserica cind Hristos privegheaza si se roaga pentru toata lumea? Cum putem noi sa ridem si sa bem cind Fiul lui Dumnezeu este dat in miinile hulitorilor si ucigasilor necredinciosi? Cum putem noi sa mincam acum cind Domnul vietii, posteste si suspina pentru noi? Cum sa lipsim de la biserica acum, cind Hristos este tradat de propriul sau ucenic si este vindut iudeilor ca sa fie judecat si rastignit?
Sa mergem saptamina aceasta dupa Iisus Hristos, pe drumul Crucii, care pentru noi este drumul vietii, al iertarii si al mintuirii. Fara acest drum nimeni dintre oameni nu se poate mintui.
Iata astazi Hristos intra triumfal in Ierusalim insotit de multime de oameni cu ramuri de finic in miini. Sa-L intimpinam si noi pe Hristos cu stilpari de fapte bune. Hristos blesteama smochinul fara roade care se usuca. Sa ne temem si noi, ca sintem ca niste pomi fara roade pe pamint, lipsiti de multe bunatati duhovnicesti. Hristos primeste pe femeia pacatoasa sa-I spele picioarele. Sa ne apropiem si noi de Domnul si cu lacrimi de pocainta sa-I udam picioarele si sa I le sarutam.
Hristos este vindut de Iuda la iudei pe 30 de arginti. Sa ne fereasca Dumnezeu sa-L tradam si noi pe Domnul pentru bani, pentru cinste sau din frica. Hristos spala picioarele ucenicilor la Cina cea de Taina, ca sa ne invete smerenia pe toti. Hristos Mintuitorul nostru savirseste prima Sfinta Liturghie la Cina cea de Taina, intemeiaza deci jertfa liturgica si impartaseste pe ucenici, inainte de patima Sa. Sa pretuim toata viata biserica, sa mergem regulat la Sfinta Liturghie si sa ne apropiem cu evlavie si pregatire de Sfinta Impartasanie, mai ales la marile praznice si sarbatori crestine. Numai Iuda, vinzatorul, cind s-a impartasit “a intrat satana in el”, caci a primit cu nevrednicie Trupul si Singele Domnului. Asa vor patimi toti cei ce se impartasesc cu necredinta si cu pacate mari pe suflet. Vai de cei ce zac in pacate grele si nici macar in sfintele posturi nu se pocaiesc si nu se impaca cu Mintuitorul.
Iata, Vinerea Mare! Fiul lui Dumnezeu este rastignit intre doi tilhari, pentru mintuirea noastra. Sa mergem cu sfintele femei mironosite sa plingem pe Iisus Hristos si mai ales sa ne plingem pacatele noastre linga Crucea Lui. Hristos isi da duhul si apoi este pus in mormint. Sa ingenunchem cu mare credinta la Mormintul Domnului, sa-L tamiiem, sa ne rugam si sa ne cerem iertare, sa ne impacam unii cu altii si in noaptea sfinta a Sfintelor Pasti sa asteptam clipa de taina a Invierii Domnului si a invierii noastre.
De vom face asa, ne vom bucura cu totii de lumina invierii Mintuitorului si vom putea cinta cintarea ingereasca de biruinta asupra mortii si a iadului. Amin.

cuvinte cheie: Florii, Parintele Ilie Cleopa, post, predica