Revista MURMUR » GANDURI

Nicolae Steinhardt – Ce-i datorez eu lui Hristos

mihai — Sat, 09 Jan 2010 16:00:28 +0000

Exista in ritualul iudaic o rugaciune alcatuita dintr-un sirag de multumiri aduse lui Dumnezeu pentru toate binefacerile harazite poporului Sau, Israel. Ca refren ori stih intercalat dupa fiecare dar pomenit figureaza vorbele “dai lanu”, ce se talmacesc “de ajuns noua”. De n-ar fi decat ca Domnul ne-a scos din pamantul Egiptului, destul ar fi pentru a-L binecuvanta si a-I aduce slava. De n-ar fi facut decat ca a prefacut marea in uscat, destul e spre a-L blagoslovi si a nu inceta sa-I multumim. De n-ar fi decat ca ne-a hranit in pustie…..Si asa mai departe. Fiecare fapta a divinitatii, fiecare minune ajunge spre a starni recunostinta norodului si a-i provoca exclamatia : “dai lanu !”.

Tot astfel, gandesc,orice evreu trecut prin sfanta Taina a Botezului, caruia Domnul i S-a revelat si care acum, se numara printre “iudeii care au crezut in El” poate de asemenea striga : “de ajuns facut-ai, Hristoase Dumnezeule pentru mine !”.

Pentru a fi desprins solzii care-mi acopereau ochii,iti multumesc din toata inima, din tot sufletul, din tot cugetul si toata vartutea mea. Doar atat de ai fi facut dupa ce ai luat aminte la mine, cu vrednicie si cu dreptate este sa strig cu lacrimi :”dai li !”.

Pentru a-mi fi dat putinta sa-mi cunosc propria pacatosenie, nimicnicie si ticalosie, Iti aduc laude si multumiri, si de s-ar margini doar la atata darul facut mie, tot prea destul e ca sa repet :”dai li !”.

Pentru a-mi fi ingaduit sa Te pot ruga, sa Te iubesc si sa ma inchin Tie- de ajuns, prea de ajuns ca sa binecuvantez Sfant Numele tau.

Pentru a fi sadit in mine nadejdea iertarii si a fi inceput sa intrezaresc putinta mantuirii -fii, Doamne, preamarit !

Pentru a-mi fi dat indrazneala sa concep stabilirea unor relatii de tip eu-tu cu Tine, Domnul si Dumnezeul meu, ma minunez si, nepricepandu-ma a spune altceva, strig :”dai li !”.

Si tot asa, fiindca de acum ma pot inchipui printre acei carora le-ai grait :”Daca veti ramane cu cuvantul Meu, sunteti cu adevarat ucenici ai Mei. Si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi.” (Ioan 8, 31-32)

Recunoscator peste orice posibilitate de exprimare in slabele si banalele noastre vorbe omenesti iti sunt, Hristoase al meu, si pentru a fi dobandit calitatea de “prieten” al Tau, pentru a fi fost, altfel spus, inobilat, caftanit prin credinta si apa Botezului si focul Duhului Sfant.

Pentru a fi iesit din tristete, mohoreala, jale, descumpanire, acedie (exista o acedie a laicului, a necredinciosului), deznadejde si a ma fi apropiat de starea fericirii.

Si fiindca, indeosebi, m-ai socotit in masura a intelege si a fi cu desavarsire convins ca Tu esti Adevarul, Calea si Viata.

De nu-mi va fi dat a ma mantui, si inca aceasta absoluta convingere imi este cu totul suficienta spre a cunoaste linistea si a gusta neingrijorarea.

Mi-ai daruit, Doamne, in nespusa Ta marinimie, sa aflu tot adevarul -atroce- despre mine insumi; m-ai slobozit din robia pacatului, care slujitor mai ferecat decat mine nu cred sa fi avut.

Mai mult decat atat (caci nu daruiesti niciodata putin, cu parcimonie, dupa dreptate, ci numai clatinat si indesat, har peste har, nu imparti bacsisuri, ci poftesti la cina imparateasca) : datorita bunatatii si milostivirii Tale mi-am putut insusi spusa lui Dostoievski : de mi s-ar dovedi in modul cel mai indubitabil, ca adevarul e altul, pe patul de moarte fiind, ca nu Hristos este adevarul, ca adevarul e altul- daca demonstratia ar fi incantabila si covarsitoare- n-as sta nici o clipa la indoiala : as alege sa raman cu Hristos, nu cu adevarul.

Dai li !

Din rob, si schilod m-ai facut om liber si senior; din fricos si misel, om indraznet; din fiinta a intunecimii, un ahtiat dupa lumina si slobod a incerca senzatia ca nu-mi este interzis sa ma port efectiv potrivit cu invatatura si vrerea Ta.

Pentru ca nu numai ca m-a descoperit pe mine mie insumi intru toata mizeria si josnicia si nimicnicia mea, ci mi-a dezvaluit mie insumi latentele bune si priincioase dinlauntrul meu;

mi-a aratat ca nu sunt definitiv si iremediabil pierdut;

m-a scos din cloaca, ingustime si bezna;

mi-a tradus existential si pe a mea seama cutremuratoare (si mangaietoarea) fraza : “Qui Mariam absolvisti mihi quoque spem dedisti” si nu mi-a cerut sa ma anihilez, sa mor, ci- dimpotriva- sa mor pacatului si zadarniciilor si sa viez puternic intru El- cu dragoste si bucurie- adica intru libertate, voie buna si calm. (Caci El pretuind pe om nu vrea – zice Staniloae- confundarea lui cu Sine,ci mentinerea si ridicarea lui intr-un dialog etern al iubirii).

Mi-a descoperit si o alta mare (si vreme indelungata cu totul nepresupusa) taina, anume ineluctabila univarsala lege a paradoxului,inlesnindu-mi sa inteleg ca nevinovatia nu se poate obtine decat pe calea aceasta a recunoasterii propriei culpabilitati.

Mi-a dat de asemenea voie sa ma impartasesc cu prea curatul Sau Trup si scump Sangele Lui si sa-mi pot da seama ca orice fapta josnica imi este numai izvor de amaraciune si tulburare, iar ca actele de marinimie, curaj si detasare- “faptele bune si frumoase” ale atat de hulitei morale practice- sunt singurele creatoare de pace si multumire.

Il chemi pe Hristos la telefon ? ironiza Andre Gide. Nici nu e nevoie de o chemare, e mereu prezent, gata sa intre pe usa (deschisa) a inimii si capabil numai de actele caracteristice nobletei launtrice, pe care si noua ni le propune, propovaduindu-ne ca ne sunt mereu accesibile : discretia, iertarea, uitarea, degajarea dintre meschinarii si maruntisuri, alungarea tinerii de minte a raului, sila de razbunare, ura, susceptibilitatea, irascibilitatea, tafna si multe alte stupiditati a caror jalnica inferioritate si acuta nocivitate ne-a destainuit-o o data pentru totdeauna si ne-o dezvalui de fiecare data mai dureros.

In cele din urma m-am putut convinge ca libertatea se cucereste numai prin omorarea pacatului si m-am trezit in stare sa descifrez formula “fac ce vreau” : ea nu inseamna ca dau ascultare neconditionata viscerelor si tropismelor mele, pornirilor si instinctelor mele dobitocesti, constituindu-ma prizonier al egoismului, turpitudinilor si plagilor firii mele, ci supunandu-le pe acestea vointei, ratiunii si constiintei mele, partii bune (curatite) a eului meu, supra-eului meu. Fac ce vreau, credinciosul si smeritul ucenic al lui Hristos, iar ce nu i-ar placea demonului salasluid inlauntrul meu sau tarcolind in juru-mi sa fac in numele asa-zisei libertati instinctuale, in temeiul careia ma ispiteste spre a ma indemna sa ma dau rob lui si duhurilor celor rele.

Nefiind botezat in pruncie ci in deplina maturitate, am putut experimenta botezul totodata ca Sfanta Taina si taina, ca moarte si inviere, ca izvor nesecat de apa vie si de senzationala fericire. Covarsitoarea majoritate a crestinilor n-au cum sti ce simte cel botezat si ce este in adevar actul acesta fulgerator; dar cei aflati in situatia mea stiu cum nu se poate mai limpede ca nu e forma, ritual, o ceremonie, un simbol; e o lucrare directa a Dumnezeului celui viu.

(Nicolae Steinhardt, Daruind vei dobandi, Editura Dacia 2000)

La polul opus… un graunte de speranta !

alexk — Mon, 21 Sep 2009 10:52:23 +0000

Te-ai gandit vreodata la tine cu adevarat ?… Ai cautat vreodata intelesuri mai mult decat subintelese din fiinta ta ? Cum reusesti sa ajungi acolo unde-ti e harazit fara sa te umpli de naprasnicul vifor al societatii post-comuniste, capitaliste, atunci cand sti si vezi pe unde o iau cararile tale ? Vezi, observi si investighezi fiecare detaliu ce compune lumea in care te afli, cauti raspunsuri la care replicile stau in suspans sau pur si simplu nu vor sa coboare din acel haos filozofic ce s-a format deasupra viziunii tale sedimentate asupra existentei. Este greu, din ce in ce mai greu iar singura ta salvare pare a fi, pentru moment, raftul cu carti pe care atent le-ai selectionat pentru a-ti forma gandirea, cea care te va purta prin tot acest haos social al vietii si poate sfaturile date de vreun slujitor al intelectualismului grobian scos parca fortat din bagajul cultural al unei perioade neinsemnate. Nu, nu este o lamentare, nici o patrundere fortat filozofica a dilemei constiintei sau a nelinistilor sufletesti, este pur si simplu o incurajare, un indemn la solidaritate si credinta, cea adevarata, menita a te sustine pe un drum sigur, din care nu te vei intoarce automat la primul obstacol intalnit. Vad, esti nehotarat… o iei ba in stanga, ba in dreapta si nu te poti decide. Te vezi scufundat in personalitatea ta formata de perioada tulbure a copilariei, adolescentei si ti-e frica sa nu te schimbi cu 180 de grade fata de ce erai. Nu, nu accept resemnari… nu vor face decat sa te duca la amanari si intreruperi ce vor schimba radical progresul tau. Il vor intoarce la faza incipienta sau chiar te vor da peste cap. Din fiecare parte primesti lovituri, esti inconjurat de atata informatie incat simti ca nu mai faci fata si te inchizi in propria carapace pana cand furtuna se mai linisteste. Iti dau un sfat: aduna-te ! … Este singurul mod in care pot face ceva pentru nelinistea ta si felul meu de a-ti fi alaturi. Incepe prin a face progrese marunte si durabile, observa-ti mersul si consolideaza-ti-l prin credinta, roaga-te de fiecare data cand cedezi sau simti ca dai inapoi… indura greutatea si ai speranta, gandeste-te la cat de mult bine poti face atat tie cat si celor din jur si nu astepta recunoastere imediata, fiecare are la randul sau un drum greu. Vezi si partea plina a paharului si scoate orice fel de indoiala din mintea ta (adu-ti amite ca cine se indoieste de Dumnezeu nu respecta Crezul, nu respecta poruncile Lui si deci nu crede cu adevarat). Foloseste credinta ca pe o arma sigura si mergi inainte fara nici un fel de teama, din greselile pe care le vei face vei invata, iar Domnul este bun si nu te va lasa sa gresesti amarnic ! Dupa fiecare progres du-te si roaga-te Lui, si cere-I mai mult, du-te la slujbe si tine canoanele bisericesti ! Impaca-te cu lumea si deschide-te cu sufletul celor din familia ta ! Vei observa ca mersul lucrurilor se va schimba radical iar tu vei fi alt om ! Este greu, stiu, este atat de greu incat simti ca nu poti razbate, dar asta o spui acum, nu o vei mai spune si la jumatatea drumului, pentru ca te vei obeserva, vei vedea ca esti altcineva iar valorile tale vor fi altele ! Te vezi cum erai si cum esti acum, sunt doua persoane diferite, dar negura in care te aflai, in care nu credeai si te amarai a fost luminata de ceva, o licarire ce te-a scos treptat si te-a adus aici, la viata, unde respiri un aer curat si zidurile cetatii tale sunt de neclintit… La polul opus… un graunte de speranta !

P.S.: Am scris aceste randuri in speranta ca vor ajunge la cei care percep mesajul lor, in care se ragesesc si din care vor putea lua ceva. Nu fac decat sa impartasesc niste randuri unor oameni care poate au nevoie de ele, dintre acestia, si eu fac parte !

sursa foto

Exista Dumnezeu?

admin — Mon, 25 May 2009 07:59:18 +0000

Cinstita mutare a Preaslavitei Stapanei noastre Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria

admin — Thu, 14 Aug 2008 09:49:28 +0000

In luna august Revista Murmur implineste 4 ani de existenta online. Tot in luna aceasta, mai precis pe 15 august praznuim Cinstita mutare a Preaslavitei Stapanei noastre Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria
CU aceasta ocazie Revista Murmur va ureaza tuturor celor care purtati numele Preacuratei: La Multi Ani! si Maica Domnului sa ne ocroteasca pe toti!

Troparul
Intru nastere fecioria ai pazit, intru adormire lumea nu o ai parasit, de Dumnezeu Nascatoare. Mutatu-te.-ai la viata, fiind Maica vietii, si cu rugaciunile tale izbavesti din moarte sufletele noastre.

… si Condacul
Pe Nascatoarea de Dumnezeu, cea intru rugaciuni neadormita si intru folosinta nadejdea cea neschimbata, mormantul si moartea nu au tinut-o; caci ca pe Maica Vietii, la viata a mutat-o Cel ce S-a salasluit in pantecele ei cel pururea fecioresc.

“Mai presus de moarte, in iubire” – despre viata si lucrarea lui Ioan Alexandru

admin — Mon, 20 Aug 2007 19:37:03 +0000

In noiembrie 2005 a fost lansat un film senzational despre lucrarea crestina a poetului Ioan Alexandru, realizat de Silviu Despa, cofondator – impreuna cu poetul – al miscarii Pro-Vita in Romania. Filmul “Mai presus de moarte, in Iubire” prezinta pe durata a 75 de minute documente video, audio si scrise, majoritatea inedite, multe dinainte de 1989, despre extraordinara activitate a poetului Ioan Alexandru: lucrarea de misiune crestina din decembrie 1989 si in viata politica de dupa 1990, lupta cu mentalitatea ateist-comunista din Parlamentul Romaniei, vizita in SUA, cu “Biblia de la Bucuresti”, fondarea miscarii “Pro Vita”, lucrarea martirilor brancoveni etc.

Filmul pune in valoare marturii despre Ioan Alexandru ramase de la Petre Tutea si pr. Constantin Galeriu, cat si un fragment de dialog cu marele teolog Dumitru Staniloae, pe tema legaturii dintre poezie si teologie. Filmul lui Silviu Despa va fi dublat, in curand, de publicarea unei carti despre timpul petrecut impreuna cu poetul Ioan Alexandru, cat si despre alte aspecte ale lucrarii sale misionare profunde.

Daca sunteti interesati în achizitionarea unei copii a filmului în format CD, DVD sau VHS, il puteti contacta pe realizator la adresa de e-mail: sil_despa @ yahoo.com pentru a stabili felul si conditiile în care puteti intra in posesia filmului.

Provita Bucuresti