Arhiva pentru categoria ‘ISTORIE’
Saturday, February 13th, 2010
În convorbirile pe care le purta în temni?? Ioan Ianolide cu Valeriu Gafencu, acesta la un moment dat îl întreab?: “Valeriu, care ar fi modalit??ile de ie?ire din criz??” La care Valeriu Gafencu îi r?spunde: “Întoarcerea la Hristos. Este necesar? o elit? cre?tin? care s? nu p?r?seasc? poporul, ci s? lupte cu îndr?zneal? contra tuturor formelor de împilare ?i înrobire a lui. Poporul nu poate fi ap?rat numai prin rug?ciuni ?i pomeni, adic? prin formalism sec, ci prin lupt?, îndr?zneal? ?i putere. Lumea asta e în st?pânirea lui Hristos ?i cre?tinii nu au voie s? o p?r?seasc?. Nu exist? nici o acuza?ie mai grav? decât s? se spun?, c? Biserica a p?r?sit poporul, c?ci atunci L-a p?r?sit pe Hristos, oricare dogme ar fi stabilit ?i respectat ea.”
Credem, c? necesitatea public?rii unei asemenea culegeri de texte, ca Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de alt? dat?, ce adun? împreun? mai mul?i oameni ai lui Dumnezeu de pe acest multp?timitor p?mânt al Basarabiei, spre a servi drept pilde de modele vii, pentru crearea unei noi elite cre?tine, s-ar putea înscrie în obiectivul expus tinerelor genera?ii de atunci (dar mai ales celor de azi, din care ?i Mihail Bort?, autorul acestui îndr?zne? proiect face parte), de c?tre un atât de scump vl?star al Basarabiei noastre, mucenicul ?i m?rturisitorul lui Hristos, în cumplitele temni?e comuniste din România: Valeriu Gafencu.
C?ci de la sfâ?ierea trupului sfintei noastre Moldove, ?ara de Jos, a?a cum se numea în vechime acest petec de p?mânt sfânt, dintre Prut ?i Nistru, guvernat în vremile Domniei cre?tine dup? cum ne arat? Mihail Eminescu, în poemul Drago? Vod? cel B?trân, de: (more…)
de ISTORIE, PENTRU ROMANI | Nici un comentariu »
Wednesday, August 15th, 2007
La 15 August 1714 la Constantinopol Voievodul Tarii Românesti, CONSTANTIN BRÂNCOVEANU, împreuna cu fiii sai, CONSTANTIN, STEFAN, RADU si MATEI – si cu ginerele sau, visternicul Ianache Vacarescu, una din cele mai cumplite tragedii pe care le-a cunoscut istoria României au primit cununa muceniciei.

(more…)
de ISTORIE, PENTRU ROMANI, SFINTI ROMÂNI | Nici un comentariu »
Tuesday, October 24th, 2006
Dinu Rusu
Citeste partea I si partea a II-a a articolului
Motto:„Dusmanul a pustiit totul in lacasul tau cel sfant. Potrivnicii tai au mugit in mijlocul Templului Tau, si-au pus semnele lor drept semne. Parca erau niste oameni care ridica toporul intr-o padure deasa: in curand au sfaramat toate podoabele sapate cu lovituri de secure si ciocane.
Au pus foc sfantului Tau locas; au daramat si au pangarit locuinta Numelui Tau. Ei ziceau in inima lor: „Sa-i prapadim pe toti!”. Au ars toate locurile sfinte din tara…” (Psalm 74, 3-8) (more…)
de ATITUDINI, ISTORIE | Nici un comentariu »
Tuesday, October 3rd, 2006
Dinu Rusu
Citeste partea I a articolului
Motto: “Zis-a nebunul in inima sa: Nu este Dumnezeu” (Psalm 13.1)
Comunistii sovieticii sositi in Basarabia si-au dorit ca oamenii locului sa traisca fara lumina, fara Hristos. Acestia foloseau fel de fel de tehnici dracesti, fiind fideli ideii leniniste, “religia” lor, il idolatriza nu pe Isus, ci pe Lenin, ii avea drept “evanghelisti” pe Marx, Engels, Stalin etc., nu pe Matei, Marcu, Luca si Ioan. Manastirile basarabene au trecut prin parjolul iadului comunist, ateii dementi le-au transformat in grajduri, scoli, spitale de boli venerice etc., au dat foc icoanelor si cartilor sfinte. (more…)
de ATITUDINI, ISTORIE | 1 comentariu »
Friday, August 11th, 2006
Dinu RUSU
Profanate, distruse, transformate in spitale, tabere de pioneri, cluburi de distractii, muzee etc., asta a fost soarta manastirilor basarabene o data cu venirea sovieticilor in spatiul dintre Prut si Nistru. Ei au pasit pe acest pamant cu ideea lui Lenin: „religia este opiu pentru popor”. Multi reprezentanti ai clerului si crestini au luptat intru apararea credintei stramosesti, chiar daca unii au fost amenintati, iar altii persecutati. (more…)
de ATITUDINI, ISTORIE | 1 comentariu »
Tuesday, May 23rd, 2006
La prima vedere pare a fi un paradox cand vom afla ca primii crestini ai Daciei au fost la Roma. Daca parcurgem cateva pagini din istoria Daciei, din perioada confruntarilor cu legiunile romane, vom afla adevarul. (more…)
de ISTORIE | Nici un comentariu »