O stea luminoasa calauzea poporul
Din pustia Sarovului spre cer
Era blandul Serafim-iubitorul
Ce primea oricare suflet stingher.
Atata bucurie duhovniceasca avea
Si atata iubire pentru fiece om
Cu vorba blanda pe toti mangaia
Si racorea ca umbra unui pom.
Prin post si ruga neincetata
Nevointe ascetice de neinchipuit
Cu viata ca roua de curate
Harisma stravederii I s-a daruit.
Tamduia bolnavii de suferinta mare
Cand ruga lui la cer s-a inaltat
Si bolnavii faceau ascultare
Si Icoana Maicii Sfinte au sarutat.
Pe buze numele Domnului avea
Iar in minte si inima purta
Comoara de prêt pe care o ducea
Si dulceata cereasca o gusta.
Ia fost sprijin Imparateasa Luminii
Si pasii mereu i-a indrumat
Cand cu sufletele albe ca crinii
La Divevo obstea de maici a infiintat.
Si daca azi in cer salasluieste
In soborul Sfintilor Parinti
Serafim de Sarov nu paraseste
Pe cei ce au credinta in Sfinti!
Sunt trista, si ochii-mi sunt de lacrimi plini
Mi–e greu sa cred, dar oamenii-s tot mai haini
Plang pentru ei, si simt ca-I fara de folos
Lipsiti de suflet, ei nu mai cred azi in Hristos.
Sunt trista, si sufletul mi-e grav ranit
Nu pot sa cred, dar vad, Iisus Hristos nu e iubit
Si plang, dar simt ca totu-I in zadar
Caci ura lor e mare si nu are hotar.
Sunt trista si–o ruga–ndrept acum spre Cer
Mi–e greu sa cred, azi nimeni nu-l mai vrea pe el
Si plag, caci oamenii–s nedrepti si rai
Nu vor dreptate, se-ndreapta doar spre rele cai.
Te-ntampinam, cu judecati de crini,
Te-ntampinam, si nu-ti gasim vreo vina,
Te dam la altii, sa ne dea Lumina -
Te-ntampinam, frumos spalati pe maini –