de Maria-Lucia Cornea

In Cetatea Alexandriei a rasarit
Un crin alb cu miros duhovnicesc
Din neam imparatesc odraslit,
Sub lumina cereasca inflorind firesc.
Fecioara purtand numele Ecaterina,
A fost inzestrata cu daruri neasemuite,
Si la pagani le-a aratat lumina
Punand apa la sufletele ofilite…
Intelepciunea ei intrecea inchipuirea
Aprofundase in Virgiliu, Aristotel, Homer
Prin Hipocrate, Asclipie a avut pornirea,
Intelepciunea lumeasca a ingradit-o cu fier!
Cand familia ei a dorit sa o logodeasca
Cu vreun tanar intelept, bogat si frumos,
Fecioara nu a vrut sa se pangareasca
Ci s-a afierosit cu iubire lui Hristos!
Frumusetea si intelepciunea i-au indemnat
Pe multi sa o ceara in casatorie
Dar la nunta lumeasca nu a visat
Ci a cautat nesfarsita,cereasca bucurie.
Dupa ce a fost botezata in dreapta credinta
Ecaterina slujea cu drag Domnului Hristos,
Si tasnea intelepciunea din a ei fiinta
Era ca si crinul cel mai tamaios.
Cand imparatul Maximin cel pagan
Jertfea idolilor ducand la ratacire
Ea i-a descoperit bezna lumescului stapan
Si pentru aceasta a fost pusa in osandire.
Prin multe viclesuguri a vrut sa o intoarca
Nebunul imparat de la a ei neclintita credinta,
Dar inima ii batea ca a manastirii toaca
Si vibra pentru Hristos din intreaga-i fiinta.
Din lanturile reci si grele ale intemnitarii
A adus multe,multe suflete la credinta
Imparatesei Augusta i-a daruit credinta eliberarii
I-a strecurat in inima cereasca dorinta.
Cu darul ritoricesc pe filozofi i-a biruit
Aratandu-le Calea cea imparateasca
Si din ei mucenici Domnului i-a facut
Fiindca Maximin in foc i-a pus sa-i topeasca.
Nu i-a stat impotriva nici un intelept
Cu stiinta cea desarta, pamanteasca

Ia-i invins demonstrandu-i ca este nedrept
Cand pe idoli vroiau sa ii cinsteasca.
Nesuferind imparatul a ta intelepciune
Nici frumusetea ta cea cucernica
Prin chinuri grele au vrut a te rapune
Dar te-ai oferit lui Iisus Hristos mucenita
Acum in Cer slujesti si te inchini
Slavitului imparat si Sfintei Nascatoare
Prin rugaciuni vino sa ne alini
Ca sa primim cereasca indurare.

sursa imagine

Copilarie cu mii de culori
Si cantec suav de albine
Mangaie-mi chipul cu petale de flori
Ramai mereu langa mine.

Mangaierea ta cea fina,
Sa o am alaturi as vrea,
Sufletul plin de sinceritate
Asa, zi si noapte l-as pastra.

Ramai la mine, asa cum am visat,
Ramai cu altarul tau de floare,
Ce mi-a adus doar bucurie
In dar de la mandrul Soare.

Sopteste-mi la ureche, cum as putea?
Timpul o viata-n loc sa-l opresc
Si sa raman vesnic asa
Un boboc de floare maret.

de Maria-Lucia Cornea

Ne-ai dat ca hrana duhovniceasca
Stihuri pline de iubire
Si ai facut in noi sa creasca
Dorinta pentru mantuire.

Prin viata ta curata ca cristalul
Ne-ai revarsat si in noi o picatura
Prin ochii tai am vazut Iordanul
Ne-am imbracat ca intr-o armura.

Ne-ai purtat prin pustiul Hozeva
Si ne-am cutremurat de a ta nevointa
N-am vrut sa plecam altundeva
Si ti-am cautat pasii cu recunostiinta.

Din pestera Sfanta Ana ne-ai lasat
Versuri cu adanca invatatura
Citindu-le pe noi ne-ai luminat
De langa Ierihon am simtit caldura.

Mintea ta a fost mereu atintita
La Domnul Iisus sus pe Golgota
Viata in Iisus ti-a fost zidita
Iar noi ne vedem pe noi doar pata.

Te rog acum Sfinte sa imi ierti vina
Ca eu o cea mai mare pacatoasa
Am indraznit sa scriu cu mana
O viata atat de inalta, de virtuoasa.

Pe cate un pomelnic voi tot pune
In fiecare zi, de voi putea,
Toti viii Lumii, si toti mortii de pe Lume,
Aceasta-i, Doamne, rugaciunea mea –

“Manca-v-ar Raiul!”, bucuros voi spune,
Precum Cleopa – pomenind, asa,
Toti viii Lumii, si toti mortii de pe Lume,
Aceasta-i, Doamne, rugaciunea mea –

Si poate vei mai face o minune,
Si-n Rai, Hristoase, Doamne, vor intra
Toti viii Lumii, si-nviatii de pe Lume,
Asculta-mi, Doamne, rugaciunea mea –

Si ingerii din trambite sa sune,
Cand Tu, Cel Milostiv, Iti vei ierta
Toti viii Lumii, si toti mortii de pe Lume,
Aceasta-i, Doamne, rugaciunea mea –

Pe cate un pomelnic voi tot pune
In fiecare zi, de voi putea,
Toti viii Lumii, si toti mortii de pe Lume,
Aceasta-i, Doamne, rugaciunea mea –

de Maria-Lucia Cornea

O stea luminoasa calauzea poporul
Din pustia Sarovului spre cer
Era blandul Serafim-iubitorul
Ce primea oricare suflet stingher.
Atata bucurie duhovniceasca avea
Si atata iubire pentru fiece om
Cu vorba blanda pe toti mangaia
Si racorea ca umbra unui pom.
Prin post si ruga neincetata
Nevointe ascetice de neinchipuit
Cu viata ca roua de curate
Harisma stravederii I s-a daruit.
Tamduia bolnavii de suferinta mare
Cand ruga lui la cer s-a inaltat
Si bolnavii faceau ascultare
Si Icoana Maicii Sfinte au sarutat.
Pe buze numele Domnului avea
Iar in minte si inima purta
Comoara de prêt pe care o ducea
Si dulceata cereasca o gusta.
Ia fost sprijin Imparateasa Luminii
Si pasii mereu i-a indrumat
Cand cu sufletele albe ca crinii
La Divevo obstea de maici a infiintat.
Si daca azi in cer salasluieste
In soborul Sfintilor Parinti
Serafim de Sarov nu paraseste
Pe cei ce au credinta in Sfinti!

Învie-ne! Iarta-ne! Judeca-ne!
Iisus te-a-ntrupat pentru-aceasta
Un neam care piere
’Ti deschide fereastra

Smerite Eminescu
Pe care te-am facut sa plangi
Cu lacrimi moi, de sange
Te rog, îndura-te de noi
Caci neamul tau
Se frange

Badie Mihai
Auzi-ne hai
Si om sti de-acum
Sa-ti asternem drum
Sa-ti slujim de iesle
Sa suim pe creste

Si vor pieri cati nu te-or întelege
Si vor via atati cati ti-or urma
Caci tu ni-esti pilda si ni-esti lege
Pentru-nviere
Pururea

Pe un scaun statea mosul
Scotocind in vechea-i tolba
Si-un baiat cu nasul rosu
Il tot imbia la vorba.

-Hai bunicule, mai zi-ne
O poveste-n asta seara,
Dar s-o zici incet si bine,
De urat sa ne mai piara!

Mosul salt-a lui privire,
Lasand tolba de o parte
Si torcand din amintire
A zis totul ca din Carte.

Si-a-nceput sa depene
Binisor batranul taica:
-Azi e zi de Sanziene,
Ce sa cheama si Dragaica.

Si-n aceasta zi demult,
Cand traia bunica mea,
Eu taceam sa o ascult,
Ea frumos mai povestea …

Spre a spune-acea poveste,
Cu batranu-arhiereu,
Maica astazi nu mai este
Si-am ramas ca s-o zic eu.

Luca spune-n a lui carte,
Catre bunul Teofil:
Zaharia n-avea parte
De la Domnul de copil.

Si-ajunsese batran el,
Cu ‘Saveta soata lui
Si de ras in Israel
Ca n-aveau si ei un pui.

Si era mare urgie
Si durere si napasta
Ce-a cazut pe Zaharie
Si pe biata lui nevasta.

Staruia in rugaciune
Si-n credinta Zaharia,
Ca pe Domnul sa-l imbune
Si la fel facea sotia.

Dar tragandu-se la sorti
Cin’ sa poarte-odat’ tamaia,
Se-ntampla ca dintre toti
Sa se-aleaga Zaharia.

Zaharia-n templu intra
Sa prepare cele sfinte,
Cand, batand dintr-o aripa,
Pe Gavril aproape-l simte.

Ingerul i-aduce veste
Ca Domnul fiu ii va da,
Zaharia se-ndoieste,
Necrezand asa ceva.

-Doamne astazi sunt batran,
-Iar ‘Saveta e-n etate,
-Sa mai poarte fiu la san,
-Eu nu cred ca se mai poate.

Atunci lui Gavril ii spune:
-Mut vei fi pan’ se va naste
-Fiul tau, al carui nume
-Deja Domnul il cunoaste!

-Ioan vei numi feciorul,
-Caci menit de Domnu-i el,
-Spre a pregati poporul,
-Pe fiii lui Israel.

-Pentru Cel ce o sa vina,
-Mantuind poporul sfant,
-Orbilor sa dea lumina,
-Mutilor sa dea cuvant!

Zahari-afara iese,
Sa citeasca din Scriptura,
Face semne ne-ntelese,
Vorbe nu-i mai ies din gura.

Tremura biet Zaharie
Ca nuiaua de alun,
De frica, de bucurie,
De ziceai ca e nebun.

Atunci lumea intelege
Ca vedeni-a avut
Si-a citi acum din Lege,
Nu mai poate fiind mut.

Si-a-ncheiat mosul povestea:
-Dupa cum a spus Gavril:
-A ramas ‘Saveta grea
-Si-a dobandit un copil.

Amutira malc nepotii,
Fermecati de ce-a zis mosul,
Cand credeai ca dorm cu totii,
Zise cel cu nasul rosu:

-Eu cand ma voi face mare
-Si-oi fi la casa mea om,
-Vreau sa am un fiu pe care
-Sa il cheme tot Ion!

-Ba la-l meu asa i-o spune,
Striga soru-sa din colt,
Mosu zise sa-i imbune:
-I-o chema Ion pe toti!

-Hei! si-acuma la culcare,
-Hai sa spunem “Tatal Nostru”,
-Maine-o merge fiecare
-Unde-si are treaba, rostul.

In genunchi s-au asezat,
“Tatal Nostru” ca sa spuna,
Apoi s-au bagat in pat
Si si-au urat “Noapte Buna!”

Mosu-i inveli cu paturi,
Urandu-le un somn dulce
Si-n odaia de alaturi,
A plecat ca sa se culce.

S-a schimbat la pijamale
Si a stins lumin-apoi,
Cand nepoat-a zis: -Matale,
-N-ai vrea ca sa dormi cu noi?

Cum putea el sa-i refuze!
Nu l-ar fi lasat in pace,
Murmurand cu greu din buze,
Zise: -Bine, haida-ncoace!

Ei venira imediat,
Intr-un iures, bucurosi
Si sarind repede-n pat,
Adormira peste mos.

Patul nu era prea mare,
Nefiind de trei persoane,
Mosul sta in nemiscare,
Nu cumva sa ii rastoarne!

Nu putea dormi deloc
Intre nepot si nepoata
Si si-a zis atunci cu foc:
-Las’ ca dorm pe Lume-Ailalta!

Dar vazand ca ei dorm bine,
Ca doi ingeri mititei,
Bucuros si-a zis in sine:
-Manca-i-ar Taica pe ei!

Adormi si el apoi
Si visa cum a lui maica,
In camp verde, cu trifoi,
Flori culege, de dragaica.

Sunt trista, si ochii-mi sunt de lacrimi plini
Mi–e greu sa cred, dar oamenii-s tot mai haini
Plang pentru ei, si simt ca-I fara de folos
Lipsiti de suflet, ei nu mai cred azi in Hristos.

Sunt trista, si sufletul mi-e grav ranit
Nu pot sa cred, dar vad, Iisus Hristos nu e iubit
Si plang, dar simt ca totu-I in zadar
Caci ura lor e mare si nu are hotar.

Sunt trista si–o ruga–ndrept acum spre Cer
Mi–e greu sa cred, azi nimeni nu-l mai vrea pe el
Si plag, caci oamenii–s nedrepti si rai
Nu vor dreptate, se-ndreapta doar spre rele cai.

Sunt trista, si parca-I greu s-ajung la tine
Nu pot sa cred, dar lumea e de ura plina
Plang pentru ei, plang pentru fiecare-anume
Caci in zadar Iisus Hristos, ai patimit in asta lume.

Sunt trista, si plang cu hohot de suspine
Caci cred Iisus si simt ca-ti este foarte greu si tie
Sa vezi c-ai patimit si te-ai jertfit pentru popor
Iar el, negru la suflet, nu-ti este recunoscator.

Sunt trista, si simt ca intre noi si Cer
De-necrezut, dar calea e mai lunga decat ieri
Si plang, si vreau sa tip la ei la toti
Dar ei n-aud si simt ca-I fara de folos.

Alina Foale

Te-ntampinam, cu judecati de crini,
Te-ntampinam, si nu-ti gasim vreo vina,
Te dam la altii, sa ne dea Lumina -
Te-ntampinam, frumos spalati pe maini –

O lumanare pentru vii,
O lumanare pentru morti,
Unirea noastra pentru toti
Ce-au fost, si sunt, si vor mai fi –

O lumanare pentru vii,
O lumanare pentru morti,
Sa mai aprindem, astazi, toti,
Pentru parinti, pentru copii –

O lumanare pentru vii,
O lumanare pentru morti,
E hora noastra, intre porti
De painea cea de orice zi –

O lumanare pentru vii,
O lumanare pentru morti,
Unirea noastra, de socoti,
E tot ce nu stii socoti –

O lumanare pentru vii,
O lumanare pentru morti,
Inchina-te, atat cat poti,
Cu dreptii Sfintei Romanii!

O lumanare pentru vii,
O lumanare pentru morti,
In fiecare zi, de porti,
Cu Dumnezeu ne vom uni!

O lumanare pentru vii,
O lumanare pentru morti,
Hristos este la noi, la porti,
Spunandu-ne: Romane, fii!

O lumanare pentru vii,
O lumanare pentru morti,
Mai drepti, mai buni, mai rai, mai hoti,
Suntem ai Tai, Hristoase, toti,
Uniti pe cruci, pe tepi, pe roti,
Numai sa vii, numai sa fii!

Cu Dumnezeu ne vom uni