Preotul Iulian Nistea este deja cunoscut in lumea internautilor. El sparge, prin aceasta pasiune pentru internet, tiparul preotului inchistat in „old fashion tradition”, cu putina deschidere si intelegere spre lucrurile noi, integrate societatii contemporane. Paroh la Biserica Ortodoxa Romana din Paris, preot celibatar, in varsta de 33 de ani, Iulian Nistea a realizat siteuri ortodoxe in romana si franceza (nistea.com, calendar-ortodox.ro, egliseroumaine.com, orthodoxesaparis.org, icones-grecques.com) si a infiintat Asociatia “OrtodoxRoNet” – www.ortodoxronet.org –, prima si singura asociatie a webmasterilor ortodocsi din Romania. Preotul povesteste despre drumul sau spre intelegerea ortodoxiei, vorbeste despre romanii din Paris si explica cum Internetul poate fi folosit drept instrument al bisericii, cu o intelegere a ortodoxiei, moderna si adaptata zilelor noastre.

Ati urmat facultatea de matematica, desi tata dvs. este profesor de limba romana in Alba Iulia. De ce ati ales matematica?

Tata, Cornel Nistea, care e profesor si scriitor, mi-a transmis de mic gustul pentru literatura. Dar intamplarea a facut sa descopar la 13 ani matematica (si sahul!), de care am fost nedezlipit tot liceul – am fost intotdeauna intre primii la olimpiada judeteana de matematica si o data am participat si la cea nationala (cu un rezultat destul de umilitor, e drept, hehe!).Pasiunea aceasta pentru matematici nu are insa nici o legatura cu aritmetica (in fapt, orice matematician are o problema cand il intrebi cat face 8 ori 7...), ci e un ceva ludic, jucaus, misterios si pe alocuri filosofic...

Care a fost drumul intru revelarea ortodoxiei? A fost greu sa ajungeti la miezul acesteia?

E ciudat: daca stau si ma uit in urma, vad ca descoperirea aceasta a matematicii coincide ca timp cu o anumita revolta impotriva religiei, revolta poate tipic adolescentina, nu stiu. Sigur, ca multi dintre tinerii generatiei mele, m-a invatat si pe mine bunica „Tatal nostru” si „Inger, ingerelul meu”; le spuneam in fiecare dimineata si seara cand eram mic; mergeam cu bunica la biserica, cand eram la tara. Apoi, pe la 13-14 ani, am inceput sa-mi pun intrebari, si cum raspunsuri valide erau greu de gasit in acele vremuri, am sfarsit prin a abandona crestinismul si religia. Cred insa ca acesta „punere in chestiune”, aceasta contestare a crestinismului corespundea, in fapt, unei cautari spirituale. Firul acestei cautari a continuat apoi in matematici si in filosofiile orientale. Incet-incet, pe cai foarte ocolite, am reajuns la Biblie, si mai ales la Noul Testament.

Cum l-ati gasit sau, mai bine zis, cum ati fost regasit de Dumnezeu?

In anul I de matematici, (anul 1990, cred) la Cluj Napoca, intr-un moment sufletesc dificil, am fost „gasit de Dumnezeu”. Sunt lucruri care nu se pot povesti, fiindca daca se povestesc isi pierd tot invelusul – sau miezul! – tainic, si devin fade. Spun doar ca intr-un moment de criza interioara („criza” vine din grecescul krisis, care inseamna „judecata”), Dumnezeu s-a revelat inimii mele – deloc spectaculos pentru o privire exterioara, dar lasand o pecete de nesters sufletului. Incet-incet, intr-un an si ceva, impreuna cu un prieten, tot matematician, am ajuns inapoi la crestinism si Ortodoxie. Cum cautarea a urmat acestei regasiri de care vorbeam mai inainte, cred ca ea avea si ceva intelectual; astfel am trecut prin diferite stadii de interes: martorii lui Iehova, protestantism, catolicism; ortodoxia imi displacea pentru fastul ei ritual si opulenta vesmintelor preotesti... Cam atunci (in 1992) am citit Jurnalul fericirii, si Parintele Nicolae Steinhardt a ramas definitiv un fel de duhovnic interior, care mi-a ghidat viata prin scrierile si lecturile sale favorite (Simone Weil, G.K. Chesterton, Ileana Malancioiu etc.), desi el era deja mort din 1989.

Ati renuntat la matematica...

In acest moment, (anul 1992) am inceput sa nu mai vad sensul studiilor de Matematica: taina ludica a matematicilor a fost implinita de Taina cea Mare, Hristos insusi, Care tinde sa fie „totul in toate”. Am abandonat Facultatea de Matematica in anul II de studii si am facut Teologia Ortodoxa, intai la Sibiu, apoi la Bucuresti. Am intrat incet-incet intr-o alta lume, cea teologica, cea bisericeasca, cea manastireasca, o lume care e cand „tinda raiului” (cum numeste Parintele Teofil Paraianu manastirea), cand o icoana sparta a Imparatiei cerurilor, deh...

Scrieti si poezii, iar multe dintre ele au fost publicate in reviste ale Uniunii Scriitorilor. Cum intelegeti literatura si poezia din perspectiva teologica? Ati scris si in afara acestei perspective? Se influenteaza o latura pe cealalta?

Bine ziceti ca scriu si poezii, pentru ca poet nu ma consider nicidecum. Iar daca am publicat cateva dintre ele este pentru ca prieteni din lumea literara mi-au cerut sa o fac...
Personal, nu indraznesc sa „judec” literatura din perspectiva teologica, desi privirea iubirii lui Hristos se odihneste peste toate cele care exista, inclusiv creatia artistica. Ma fascineaza creatia artistica, dar nu uit ca ea este, pana la urma urmei, una omeneasca. Ea are valoarea ei – insa in aceasta lume! Sa ne gandim: Ce valoare mai poate avea o icoana a lui Hristos in momentul cand chiar vom fi fata catre fata cu Hristos?! Sau ce valoare mai poate avea un minunat peisaj de Monet in momentul in care lumea va fi transfigurata de energiile Dumnezeirii?! Toata creatia artistica este un fel de icoana a creatiei lui Dumnezeu, dar ea este omeneasca si temporala, adica imperfecta si trecatoare.
Apoi creatia artistica este una individuala sau personala - tin mult la aceasta distinctie intre individual si personal. Creatia artistica este cu atat mai autemtica cu cat tasneste dintr-o relatie personala, de iubire, cu Dumnezeu, cu oamenii, cu natura. Şi cu atat mai neadevarata, cu cat ea se naste din individualism si egoism.
Sigur ca talentul e altceva, dar nici el nu e totul. Se poate intampla sa vedem creatii artistice autentice, dar nu foarte talentate, si, la celalalt pol, artisti talentati, care transmit vidul lor relational, ceea ce e tragic, dar, nu fara valoare.

Cum si-a facut loc intre preocuparile dvs. deschiderea spre internet?

Cand am terminat Teologia, in 1996, IPS Andrei de la Alba Iulia m-a luat la Arhiepiscopie, mai intai ca bibliotecar, apoi ca secretar ori ca redactor al lunarului oficios. Prin 1996 am descoperit deci lumea internetului, pe care, pot sa spun, o cunosc destul de bine astazi, din interior. Şi pentru ca am trecut prin toate fazele, inclusiv cea de addict, de dependent de internet, am indraznit sa vorbesc de mai multe ori in ultimii ani, la radio sau in scris, despre aceasta problematica. In 1996 ortodoxia era aproape inexistenta pe net-ul romanesc: exista un singur site, cel al lui Dragos Chirica (student in matematici la o mare universitate din USA), si nici un grup de discutii pe teme religioase in romaneste. Asa ca am „pescuit” cativa interesati si am creeat forumurile „Religie-Teologie-Spiritualitate” si „Dialog catolic-ortodox”, apoi site-ul www.nistea.com, intai ca un site personal, apoi ca o pagina de spiritualitate ortodoxa. Sutele de scrisori de multumire pentru acest site m-au incurajat sa continui, si alte situri au vazut lumina zilei intre timp: www.calendar-ortodox.ro, www.egliseroumaine.com, www.icones-grecques.com, www.orthodoxesaparis.org

Ce inseamna internetul ca loc de prezeta a Ortodoxiei?

Sunt preoti care demonizeaza internetul si il numesc „infernet”... Eu cred ca internetul este o unealta, neutra in sine. Totul depinde de utilizator. E ca si un cutit: cu un cutit poti sa tai paine sau poti sa tai gatul cuiva. La fel, valoarea internetulului e data de felul in care ne folosim de el: el poate sa fie purtator de frumos sau, dimpotriva, purtator de uracine; se poate sa ne imbogatim sufleteste prin Internet, dupa cum se poate sa intarim lanturile patimilor. Astazi, din ce in ce mai mult, internetul intra in viata noastra, aproape vrem-nu-vrem. Şi-atunci, trebuie sa fie o prezenta ortodoxa, o prezenta a frumosului, care sa compenseze macar putin toata mizeria pe care comerciantii uraciunii o propun ochilor si mintii pe internet.

Cum s-a nascut Asociatia OrtodoxRoNet, prima asociatie a webmasterulor ortodocsi din Romania?

Pentru ca aceasta mireasma cea buna a Ortodoxiei sa se faca mai bine simtita pe net, ea trebuie prezentata cu stiinta, cu un anume savoir-faire. In sensul acesta, de catva timp, am reusit sa facem o Asociatie a webmaster-ilor ortodocsi si a sustinatorilor prezentei ortodoxe pe net, asociatia OrtodoxRoNet (www.ortodoxronet.org), care reuneste in primul rand principalii „actori” ai web-ului ortodox romanesc – avand presedinte pe Liviu Taloi (de la www.crestinism-ortodox.ro) – dar si webmasteri ai unor situri mai putin cunoscute, reuniti in jurul ideii de a se intr-ajutora pentru o mai vizibila si pertinenta prezenta ortodoxa pe net. Asociatia sustine, prin specialistii ei, un numar de proiecte ortodoxe pe net si-i ajuta pe webmasterii mai putin experimentati sa-si puna la punct siturile spre a fi mai fiabile si mai bine gasite de motoarele de cautare.

Care sunt proiectele asociatiei?

O parte din proiectele asociatiei sunt anuntate deja pe situl asociatiei, in rubrica „Proiecte”: http://www.ortodoxronet.org/proiecte.php
O alta parte a proiectelor vor fi anuntate (tot pe situl asociatiei) dupa Adunarea Generala a asociatiei, din noiembrie 2005.
In fine, o alta parte a proiectelor noastre vor fi anuntate doar cand se vor afla intr-un stadiu mai avansat de dezvoltare, pentru ca si pe internetul ortodox sunt oameni care lucreaza egoist si fac concurenta neloiala unor proiecte generoase.

Cum ati ajuns sa slujiti la Biserica” Sfintii Arhangheli Mihail, Gavriil si Rafail” din Paris?

Fiecare are traiectul lui unic si care contine taina lui Dumnezeu. Deja a verbaliza prea mult acest „drum catre Emaus” al fiecaruia este un abuz ce duce la voalarea, risipirea tainei...
Nu mi-am propus sa ajung la Paris. E mitropolitul Iosif al Europei Occidentale si Meridionale cel care mi-a propus, acum trei ani, sa ma hirotoneasca preot pentru comunitatea ortodoxa romana din Paris. Propunerea cadea intr-un moment de cumpana pentru mine, si am acceptat.
Acum, daca ma uit la prezent (nu la trecut!), imi zic ca a fost cu adevarat voia si purtarea de grija a lui Dumnezeu, care a pus punct unui capitol zbuciumat, de cautari. O cautare a locului propriu pe care acum, ca preot si duhovnic, o vad la multi tineri: o cruce grea a timpurilor tulburi in care traim.
Biserica Romana din Paris avea nevoie grabnica de un preot, asa ca am fost trimis aici, intr-un loc atat de pretios pentru exilul romanesc (de toate felurile) din Occident.

De ce ati ales celibatul? Cat de fireasca este aceasta alegere in ortodoxie, unde este permisa casatoria preotului de mir?

Celibatul in ortodoxie exista in Ardeal, in mod exceptional, probabil ca o influenta catolica. Dar mie mi se pare adaptata unui anumit gen de parohii sau lucrare pastorala, adica acolo unde e nevoie de o mare libertate de miscare si o mare disponibilitate a preotului, pe care uneori familia nu ti-o permite pentru motive naturale si binecuvantate desigur. Asemenea cazuri sunt marile orase si aglomerari urbane sau tarile ne-ortodoxe, unde ortodocsii sunt imprastiati peste tot. Marile aglomerari urbane au impins o parte a spitalelor departe de epicentrul orasului (la zeci sau chiar sute de km), asa incat, ca sa vizitezi un bolnav iti poate lua uneori o zi intreaga. Pe de alta parte, marea majoritate a noilor emigranti romani din Occident locuiesc in micile orase satelite ale aglomerarilor urbane (fiindca acolo toate sunt mai putin scumpe), asa incat singur drumul pana la o familie care doreste sa faca o sfestanie poate sa-si ia o jumatate de zi...
Astazi in general aceasta preotie celibatara nu mai prea exista in lumea ortodoxa, desi in antichitatea crestina exista. Poate reaparitia ei e legata providential si de o apropiere a situatiei crestinilor azi in Occident de cea din primele secole crestine.
In Ortodoxie exista doar preoti de mir (casatoriti) si ieromonahi (calugari). Totusi, calugar in lume poate fi o situatie destul de ipocrita, caci principala lucrare a unui calugar e ascultarea, care nu o prea poti face cand esti in lume „de capul tau”.
Alegerea mea e legata de aceasta dorinta de a fi dedicat si disponibil lucrarii lui Hristos, dar evitand pericolul unei ipocrizii de situatie.

Povesteti-mi cate ceva despre istoricul parohiei din Paris, in care slujiti.

Istoria acestei parohii romanesti din Paris incepe deja cu infrangerea Revolutiei din 1848, cand ministri revolutionari au trebuit sa se expatrieze ca sa scape de condamnare. Printre acestia se afla si Arhimandritul Iosafat Snagoveanul, care a fondat, in 1853 la Paris, prima parohie romaneasca din exil si una din primele parohii ortodoxe din Franta. In 1882 guvernul regal al Romaniei cumpara, cu ajutorul tuturor familiilor boieresti romanesti din acea vreme, biserica de azi, monument istoric de secol XIV, in inima Cartierului Latin, la doi pasi de Catedrala Notre-Dame de Paris. Familia Cuza a fost foarte aproape de biserica si i-a donat mai multe obiecte de cult. De peste mai bine de 120 de ani aici se fac slujbe ortodoxe in limba romana.

Cioran, Ionescu, Brancusi au fost enoriasi ai acestei biserici. Acesti artisti s-au si integrat spiritului bisericii?

Biserica din inima Cartierului Latin a fost nod de spiritualitate ortodoxa si cultura romaneasca in Occident, precum si o tribuna a rezistentei politice impotriva comunismului.
Constantin Brancusi ajuta la altar ca diac – ii dadea preotului la mana cadelnita si lumanarile.
In anii de dupa razboi, Mircea Eliade a devenit consilier al Bisericii si a participat activ la viata comunitatii.
Cioran a frecventat biserica in primii lui ani la Paris: mai apoi s-a departat, poate nu atat pentru ca s-a departat de Dumnezeu (caietele lui arata o zilnica lupta interioara), ci mai ales pentru ca ii displaceau barfele si intrigile romanesti...
Eugen Ionesco, desi nu a fost epitrop (consilier al bisericii), participa regulat la slujbe. La inmormantarea lui in Biserica Romana din Paris, au participat intelectuali de mare tinuta, academicieni, precum si Regele Mihai. Ionesco este foarte respectat in Franta, se invata la scoala.

Cum ii percepeti pe enoriasii exilati care se aduna in biserica dvs. ?

Dupa momente dificile in timpul comunismului, azi parohia este marita de „noul exil, social”, care s-a alaturat „vechiului exil, politic”.Oameni simpli, veniti in Franta sa lucreze cu bratele (in constructii, cei mai multi), umplu biserica in fiecare duminica, si implacabilitatea istoriei face ca ei sa se roage cot la cot cu membrii ai marilor familii boieresti romanesti, cu oameni politici cunoscuti pentru rezistenta lor anti-comunista, cu intelectuali se seama si cu studenti stabiliti aici ori aflati temporar la Paris. Parohienii acestei biserici nu au deci un „profil” anume. Sau, trasatura lor cumuna este aceea ca toti traiesc dificultatea vietii departe de tara (chiar daca fiecare o traieste in mod diferit si pentru motive diferite), intr-o cultura, civilizatie, uneori atat de diferita de cea romaneasca incat unii pur si simplu nu se adapteaza niciodata ei. Multi dau marturie: „Ştiti, Parinte, eu cand eram acasa, in Romania, nu prea mergeam pe la biserica. Numai acum, de cand sunt aici, vin in toate duminicile si sarbatorile”.

Traiesc romanii de la Paris o drama a dezradacinarii? Ce faceti pentru a-i ajuta?

Trebuie sa avem intelegere fata de romanii din Occident, care traiesc drama dezradacinarii. Au nevoie de cultura lor, de limba lor, ca de aer. Asa ca noi, in parohia noastra, facem apoape toate slujbele in limba romana si incercam sa-i mangaiem pe oameni cu cate o expozitie sau cu cate un concert care sa-i transpuna „acasa”. Asa am gazduit in ultimii ani mai multe expozitii de icoane ale unor artisti din Romania, ori expozitia „De dragul Parintelui Paisie” a grupului Teognost din Cluj Napoca, precum si mai multe concerte: Hrusca (Craciun 2002), Tudor Gheorghe (2003 si 2004), grupul psaltic Stavropoleos (Craciun 2004): http://www.egliseroumaine.com/noi-dvs/cultura/cultura.htm

Cum petrec romanii din Paris sarbatorile religioase?

In biserica, incap 400, poate 500 de persoane. Dar de Pasti vin peste 2000 de oameni. Politia din cartier stie si toate stradutele care dau la biserica sunt inchise pentru masini in noaptea de Paste ortodox. Oamenii umplu mica piata din fata bisericii si toate stradutele care dau in ea. Atmosfera intre oameni e „ca acasa” – poate emotia si trairea sa fie mai intense din cauza exilului pe care-l traiesc oamenii zi de zi. Vecinii (franceji) privesc de pe gemuri sau balconuri. Cand facem inconjurul bisericii cantand la miezul noptii se mai intampla ca vre-un vecin ofuscat sa mai arunce cate o punga cu apa in capul nostru... Face si asta parte din meniul de Paste... Franta e o tara cu multi agnostici, asa incat atunci cand nu suntem priviti cu simpatia pentru ceva exotic, suntem priviti chioras sau cu dispret.

Internetul ortodox este un liant pentru unirea ortodocsilor?

La Paris, internetul ortodox mai are si o alta dimensiune: aceea de a contribui la cunoasterea si unirea ortodocsilor intre ei – caci aici comunitati ortodoxe romanesti, grecesti, rusesti, sarbesti, bulgaresti, francofone, traiesc destul de separat, fara sa se cunoasca unii pe altii, fara sa tina prea mult seama unii de existenta altora. Aceasta situatie de „getto national” e dureroasa si neconforma credintei crestine. In plus mai si face o proasta imagine Bisericii Ortodoxe in ochii comunitatilor catolice ori protestante, majoritare, si cu care avem, inevitabil, contacte. Incercam deci sa facem ceva si in acest sens, fie pe internet (prin grupul si situl wwww.orthodoxesaparis.org de exemplu), fie in viata „reala” (cateheze sau conferinte comune mai multor parohii), deoarece ceea ce este de pret din ortodoxie depaseste caracterul ei national. Un sfant sau un teolog mare este recunoscut de toti, ori de ce neam ar fi. In martie 2005 a venit la Paris, la invitatia comunitatii ortodoxe romanesti, marele teolog ortodox Christos Yannaras: el grec, invitat de romani, a vorbit in franceza, pentru toti ortodocsii din regiunea pariziana. Frumos, nu-i asa?

Interviu realizat de Simona CHITAN

^Sus