CALENDARUL ZILEI:

PAINEA RUGACIUNII


"Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut" (Iisus Hristos)

In fata bisericii, un barbat inalt, slab, imbracat intr-un impecabil costum negru. Il zari de departe. Barbatul se departa de usa bisericii, in fata careia era intins un covor taranesc, reveni, se departa iar. Apropiindu-se, avu o surpriza: barbatul era chiar preotul, in costum negru, cu camasa alba, cu cravata visinie. Preotul emana siguranta, calm, liniste si bunatate. Vazandu-l, il lua in brate, si ii spuse: “Este o procesiune cu sfintele moaste ale sfintilor. De Sfantul Dumitru. Procesiunea vine de la mitropolie. Este un moment in care capatam elanuri noi pentru inaltare sufleteasca. Uneori, nu se mai poate…Pur si simplu, nu se mai poate… Si atunci avem nevoie de cate o asemenea ospetie, de aceste sfinte moaste, care sa ne insufle elanuri spirituale… Daca aveti timp, ramaneti aici, in biserica, pana ce va sosi procesiunea…”

Biserica era plina. Nici un loc liber pe scaune. De-abia in fata altarului, scaunele de lemn masiv, pe doua randuri, erau libere. Se aseza intr-unul, rugandu-se: “Doamne, Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul…” Se ruga pentru batrana cu doua nepoate care isi incropise o coliba la marginea orasului, si traiau cu totii din alocatiile fetelor , si muncind cu ziua la unul si la altul. Se ruga pentru baiatul pe care il intilnise in vecinatatea bisericii “Toti Sfintii”, cautand de mancare, cu maini murdare, intr-un tomberon. Se ruga pentru o lume de neajutorati, de chinuiti, de bolnavi, si de milogi, care nu stia niciodata, la care rasarit al soarelui va tine o bucata de paine, macar, in maini….Se ruga pentru sine, si familie…

Rugandu-se asa, privea icoanele, si ele ii dadeau putere. Sa se roage. Se ruga impreuna cu ele. Pe rugaciunea aceea, se rotira prin fata altarului cateva femei. Apoi, un paracliser. Apoi, se iti in dreptul tavitei cu anafura o femeie. Femeia lua o bucatica de anafura si o manca pe nerasuflate. Mai lua inca una. Inca una. Apoi, cu mana desfacuta, lua cateva bucatele deodata, si le duse la gura. O privi cu luare aminte, si isi aduse aminte ca si regele David, flamand, cu suita, a intrat in templu si a mancat painile pe care se cuvenea sa le manance numai preotii. Dar sarmana femeie lua,doar, flamanda, mai multe bucati din anafura oferita tuturora. Nimeni nu o baga in seama. Doar privirea lui o urmarea tacuta, si senina, fara pic de dojana. Femeia se apropie de scaunul lui. Se aseza si ea intr-un scaun. Scoase o plasa de plastic si se duse din nou langa tavita. O umplu cu anafura. Tavita, insa, parea a nu se goli deloc. O privea pe femeie cu bucurie. Ca pe o furnica fericita, care isi gasise in biserica tainul ei de hrana. Se bucura pentru ea. Inima ii plangea si ii radea pentru aceasta biata pasarica flamanda, care isi umplea plasuta cu paine de anafura. Era incaltata cu papuci ieftini. Purta ochelari. Parul castaniu era strans intr-un pieptene de plastic. Femeia puse plasuta cu paine in tascuta pe care o avea pe umar. Apoi mai lua doua-trei imbucaturi din tava de anafura. Se intoarse la scaun. Privi. Se ridica. Se duse din nou langa tavita. Mai culese cateva bucatele de paine. Si, uite-asa, femeia se satura in cele din urma. O privea si se satura, privind-o. Era fericit. Pentru ca in ajunul sarbatorii Sfantului Dumitru, privea cu ochii lui cum biserica la care de atatea ori lasase cate o paine, satura, cu anafura ei, o biata femeie flamanda.

Preotul era acum in mijlocul bisericii. “veniti, spuse, avem multe lumanari…Peste 50 de lumanari…Pentru toata lumea… Veniti si luati lumanari, cine doreste, si intrati cu ele in procesiune, cand va veni procesiunea…”

Femeia flamanda se ridica. Lua si ea o lumanare. Lumanarile erau groase, lungi, ornate cu flori artificiale, si aveau cate un prosop lung legat imprejur. Privea femeia si se bucura. Se bucura pentru ca femeia s-a saturat cu anafura, si va avea un prosop sa se stearga pe maini, cand se spala, si o lumanare, sa o aprinda, cand ii va fi urat in intuneric. Lua si el o lumanare. Dupa putina vreme, intra in biserica un palc numeros de elevi. Fiecare primi cate o lumanare cu flori si prosop la cingatoare.

Se ridica din scaun si iesi afara…Era soare in octombrie…Cei lipsiti de caldura umana aveau, in tarzia toamna, atata caldura dumnezeiasca… Rugati-va langa icoane, isi spuse. Ele iti trimit ca dar cate un om flamand, care se satura cu painea proaspata a anafurii rugaciunii tale…

26 octombrie 2004

^Sus