CALENDARUL ZILEI:

Doua pixuri

"Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut" (Iisus Hristos)

Duminica se clatinase de spaima mortii; de spaima ca nu va stii sa lucreze nimic la serviciu; de spaima ca va ramane fara serviciu; de spaima ca, peste ani, copiii lui, acum elevi, nu vor gasi un serviciu; de spaima ca a uitat tot: sa se imbrace, sa manance; de spaima ca nu mai avea ce sa mai imbrace si ce sa mai manance. Si azi, era o dupa-amiaza linistita, in care se intorcea de la serviciu, fericit. Ajutase o colega, si, pe jumatate, reusise. Bineinteles, sefii nu vor sti nimic. Nu vor sti ca fusese la un pas de cadere psihica. Nu vor sti ca ajutase o colega. Nu vor sti ca o zi intreaga se rugase, in timp ce lucra, sau se odihnea.Si acum, biserica in care intra dimineata si dupa-amiaza il astepta. Il astepta sa se roage. Cu fiecare rugaciune, I se parea ca se intareste. Ca ajunge mai aproape de Dumnezeu.

Langa gardul bisericii, doi oameni. Pe unul il cunostea. Matura ades aleile bisericii. Nu avea serviciu, dar se aciuase ca om de casa pe langa parohia parintelui. “Nu va suparati”, I se adresa omul, “nu aveti cumva un ban, uitati, dansul este subinginer chimist, are 57 de ani, si nu mai gaseste nicaieri serviciu. Poate aveti ceva sa ii dati…”

Se opri privind omul. In aceeasi zi, citise intr-o pauza viata Sfantului Filaret cel Milostiv. A ocolit cu grija din cartea vietilor sfintilor vietile mucenicilor. Atata suferinta vie, atata sange, in numele credintei. Ori, el era slab in carne. Tremura de frica chinurilor pe care le suferisera mucenicii inainte de moarte. Citind viata sfantului Filaret, s-a simtit ca injunghiat de mila fara istov a sfantului, in fata oricarui sarac. Ca un Iov, Sfantul si-a dat ultimul bou, ultima vaca, ultima haina, ultimul fagure de miere, pentru a ajuta cate un nevoias. A ramas mai sarac decat ultimul sarac pe care l-a ajutat. A ramas numai cu credinta in Dumnezeu. Se scotoci prin buzunare. “Nu am nimic, nici un ban. Ce pot sa va dau? Scotoci mai bine in geanta. Gasi un pix. Uite, sa va dau un pix”. Subinginerul lua pixul ieftin in mana cu veneratie. “Va multumesc foarte mult”. “Ce sa va mai dau? Nu mai am ce. Nu am nici un ban.” “Nici haine nu are. Nici pantofi…Poate aveti ceva acasa… Si faceti un pachet”, interveni ingrijitorul. “Da, sigur”, ingaima. “Poate, continua ingrijitorul, scrieti despre domnul subinginer”. Incepuse sa se clatine. Se apropie de om. “Cum va numiti?” “Ilie Goldur. Sunt subinginer chimist. “ “Unde locuiti?” “Intr-o garsoniera. Am 2000 de paini datorie la intretinere. Si nu am nici un venit. Pana in 2007. Cand voi fi pensionat. “ “Dar nu ati incercat, pana atunci, sa va pensionati pe caz de boala?” “Nu. Nu am avut bani. “ “Aveti familie?” “Nu. Sunt despartit. “ “Si din ce traiti?” “Sunt zile in care poti primi de la oameni 10-20 de mii. Adica o paine. Chiar doua. Dar sunt si zile in care nu primesti nimic.” Omul era imbracat intr-o scurta de santier. Era mic de statura. Proaspat la minte. In picioare purta pantofi uzati de panza. Scurta, deschisa, ii expunea pieptul aramiu, imbracat intr-un pulover deschis la gat. “Bine. Am sa va fac un pachet”, spuse, in timp ce in gand se gandea la multimea pachetelor de care omul avea nevoie in fiecare zi a existentei. Pachete in locul pachetului foamei de fiecare zi. Dintr-o data, simti un gol adanc in stomac. Si in inima. Asta trebuie sa fi simtit si sfantul Filaret. Un gol in inima si stomac pentru fiecare om necajit care venea la el. “va multumesc”, spuse omul. “Si eu va multumesc”, spuse ingrijitorul. “Pachetul am sa il las la batrana care vinde lumanari”. “Doamne-Ajuta”, spuse omul. “Stati”, se gandi el. “Mai am ceva la mine pe care pot sa vi-l daruiesc. Un pix de valoare. Puteti sa il vindeti cuiva, si cu banii luati sa va luati ceva…” “Nu, nu”…spuse subinginerul. “Imi plac mult pixurile. Am sa il opresc pentru mine.”.

A intrat in biserica lasandu-I pe subinginer si ingrijitor afara. A ingenuncheat. S-a rugat pentru toti oamenii de pe pamant. Sa nu ajunga fara serviciu. Sa aiba fiecare serviciul lui. Sa nu ajunga cersetorii nimanui pe strada. Stai. Ar fi trebuit sa se roage si pentru copiii lui. Si s-a rugat. Desi nu mai vedea nici-o diferenta intre suferinta propriilor lui copii fara serviciu, si suferinta altora. Acelasi sange si aceeasi carne si acelasi duh erau la mijloc. A spus pe rand “Tatal nostru”, si “Inger-ingerasul meu” sfintei Paraschiva, Domnului Iisus si Maicii Domnului. Si I-a rugat sa nu ramana om fara serviciu pe pamant. Sa aiba fiecare portia sa. De munca. Si de bine.

A iesit afara. Subinginerul chimist era tot acolo, langa ingrijitor. I se parea ca omul este Iisus, iar el este Iuda, care se leapada de el, cu doua pixuri daruite in desert. Ca sa nu mai inteleaga nimic de pe lumea asta, care il durea, se ruga. Se ruga si pasea.

2 noiembrie 2004

^Sus